Nu au vrut sa faca viata buna romaniilor, fura fondurile europene. Nu modernizeaza spitalele, politia are masini ruginite care trec itp - nu au suficiente gloante in dotare, pistoalele carpati din anii 80 neschimbate, tva mare, salarii mici, viata de rahat in ro, drumuri proaste, legi slabe pentru infractori.
Cu "distantarea fizica"hotii de buzunare nu mai au bani si chiar se gandesc sa intre in parlament.
Pentru că cetățenii și-au format o astfel de imagine discutând între ei. Cel mai probabil datorită salariului, și proprietăților mari pe care ajung să le aibă, devenind parte din parlament. Mai ales că în mare parte ei nu își merită sariul, nu fac decât să își deie părerile proaste pentru deciziile politice.
Salariul nu are nici o treaba. E vorba de coruptie inainte de orice altceva. Plus incompetenta, ca daca ar fi capabili nu s-ar prinde lumea ca sunt niste jeguri hotzomane.
C-am așa.
Ne-au vândut țara, fabriciile le-au distrus, deci mai pe scurt au distrus țara și ne-au vândut, de aia se numesc hoți și gunoaie.