| ChrisChristian a întrebat:

Deci, eu luni 18.03. 2019 am sala pentru subcategoria de b1, si la chestionar mi-a cazut asta:
Care sunt vitezele maxime admise pentru categoria de autovehicule B1?

110 km/h pe autostrăzi, 90 km/h pe drumurile expres sau naționale europene și 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri
130 km/h pe autostrăzi și 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri
90 km/h pe autostrăzi, 80 km/h pe drumurile expres sau naționale europene și 70 km/h pe celelalte categorii de drumuri
Ultima varianta fiind corecta.
Acum vreau sa stiu si eu, am voie cu un vehicul de subcategoria b1 pe autostrada?!

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Da, ai voie, daca poate depasi viteza de 50 km/h.
Conform OUG nr.195/2002, rep. în 2006, cu md. şi compl. ulterioare, citez:
"ART.74.(1) Pe autostrăzi este interzisă circulaţia pietonilor, a autovehiculelor cu gabarite sau mase depăşite, fără autorizaţie specială de transport eliberată de administratorul drumului public, conform reglementarilor în vigoare, a vehiculelor cu tracţiune animala, a animalelor, a vehiculelor trase sau împinse cu mana, a bicicletelor şi mopedelor, a tractoarelor şi maşinilor autopropulsate pentru lucrări agricole, precum şi a vehiculelor care, prin construcţie sau din alte cauze, nu pot depăşi viteza de 50 km/h."

| ChrisChristian explică (pentru Ioandelasal):

Pai avand in vedere ca mi iau un aixam care este considerat cvadriciclu, poate depasii viteza de 50 km/h ajungand pana in 80-90km/h. Dar chestia e ca instructorul cu care fac eu mi-a spus ca nu am voie...

| Ioandelasal a răspuns (pentru ChrisChristian):

Lasa ce spune instructorul si invata ce spune legea.
Doar cvadriciclurile usoare, care se incadreaza la categoria AM (moped), nu au voie pe autostrada.
Iata ce spune Codul rutier:
"ART. 50. (1) Vitezele maxime admise în afara localităţilor pentru categoriile de autovehicule prevăzute la art. 15 alin. (2) sunt următoarele:
  a) 130 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres sau pe cele  naţionale europene (E) şi 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A şi B;
  b) 110 km/h pe autostrăzi, 90 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) şi 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile C, D şi categoria D1;
  c) 90 km/h pe autostrăzi, 80 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) şi 70 km/h pentru celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A1, B1 şi C1;"
Din prevederile citate in primul raspuns si prevederile lit.c) rezulta foarte clar ca autovehiculele din cat.B1 au dreptul sa circule pe autostrazi.

| ChrisChristian explică (pentru Ioandelasal):

Inca o intrebare, daca am b1 avand in vedere ca este cvadriciclu am voie sa conduc motor(125cmc)?

| Ioandelasal a răspuns (pentru ChrisChristian):

Nu ai voie, pentru motocicleta de 125 cmc ai nevoie de categoria A1. Cu categoria B1 se mai pot conduce doar cele incadrate la categoria AM mopede).

| ChrisChristian explică (pentru Ioandelasal):

Multumesc anticipat

5 răspunsuri: