Partajul
Art. 36 din Codul Familiei arată că, la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soţi potrivit învoielii acestora. Dacă soţii nu se învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune, va hotărî instanţa judecătorească. O soluţie fericită ar fi ca soţii să se pună de acord asupra modului de partajare a bunurilor dobîndite în timpul căsătoriei. Acest lucru se poate face fie în faţa instanţei, fie prin întocmirea unui act notarial. Codul Familiei introduce prezumţia că orice bun dobîndit în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi devine comun, soţilor fiindu-le interzisă încheierea unor convenţii prin care să le stabilească un alt regim juridic. Astfel, potrivit art.30 alin.1, toate bunurile dobîndite de către soţi în timpul căsătoriei sînt bunuri devălmaşe, chiar dacă în actul de achiziţionare este trecut doar unul dintre soţi sau cumpărarea s-a făcut din veniturile unuia dintre soţi şi chiar dacă bunul a fost dobîndit în timp ce soţii erau despărţiţi în fapt.
Bunuri care nu se împart
Există, însă, şi bunuri proprii, aflate în proprietatea unuia din soţi, dar acestea sînt stabilite de lege:
a) bunurile dobîndite înainte de încheierea căsătoriei;
b) bunurile dobîndite în timpul căsătoriei prin moştenire, legat sau donaţie, în afara cazului în care dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune;
c) bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiunii unuia din soţi; d) bunurile dobîndite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi inovaţii, precum şi alte asemenea bunuri; e) indemnizaţia de asigurare sau despăgubirea pentru pagube pricinuite persoanei; f) valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare.
De pildă, dacă unul din viitorii soţi este proprietarul locuinţei în care soţii vor locui împreună, iar, pe parcursul căsniciei, soţul neproprietar face anumite investiţii în clădirea respectivă (zugrăveli, gresie, faianţă etc), soţul proprietar nu trebuie să-şi închipuie că în urma partajului riscă să „piardă" propria locuinţa în favoarea celuilat. Locuinţa respectivă este bun propriu, deoarece a fost dobîndit înaintea căsătoriei, soţul celălalt putînd avea, cel mult, un drept asupra cheltuielilor făcute cu îmbunătăţirile.
Numai in cazul in care este o conventie prenuptiala( dinainte de pronuntarea casatoriei), care prevede devenirea bunurilor proprii cu titlu de proprietate comuna, adica bunurile proprii ale ambilor sau unuia dintre soti, acestea devin bun comun si in cazul unei sentinte de divort, ramasa definitiva, si bunurile se impart. Desigur partajarea se poate face si conform unei intelegeri, ameabil convenita, intre fostii soti.
Poi imediat dupa casatorie depinde daca erau trecute pe numele luidaca nu. i va da o mica parte din avere
Acele bunuri sunt bunurii proprii pentru ca au fost dobandite inaintea casatoriei la partaj se tine cont de asta
gargarita_ghita întreabă: