Aşa este, prin noul Cod Penal care va intra în vigoare la 1 februarie 2014, practicarea prostituţiei în România nu mai este considerată infracţiune, ci doar contravenţie.
Potrivit articolului 328 din actualul Cod penal din România, prostituţia reprezintă fapta persoanei care îşi procură mijloacele de existenţă sau principalele mijloace de existenţă, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, faptă care se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Altfel spus, în codul ce va intra în vigoare de la 1 februarie, prostituţia va fi pe picior de egalitate cu trecerea unui pieton pe culoarea roşie a semaforului. Mai mult decât atât, prostituţia nu este nici interzisă, nici admisă, această activitate fiind catalogată doar o contravenţie şi se pedepseşte cu amendă. În cazul în care amenda nu este plătită, persoana respectivă trebuie să "presteze" muncă în folosul comunității, sub supravegherea primăriei.
Cu toate că mai mulţi politicieni au cerut legalizarea prostituţiei, cei care au lucrat la elaborarea Noului Cod Penal (NCP) nu au vrut nici în ruptul capului acest lucru, drept pentru care fetele care doresc să-şi vândă trupul pentru o bucată de pâine o pot face liniştite începând din februarie 2014.
Bă, nu mai poate omul întreba nimic că imediat interpretați.
Google Google
Așa și?!
Ai copiat ditamai paragraful
Mersi. In sfarsit un raspuns decent Cum am mai spus am auzit ceva la TV si eram curioasa sa vad daca este intr-adevar adevarat. Nu mi se pare o idee prea buna...insa nu noi decidem
Pe mine una nu mă influențează nicicum. Dacă unele persoane se rezumă doar la prostituție atunci fiecare cum îl duce capul, dacă îl duce.
anonim_4396 întreabă:
alexx102428 întreabă:
sabin89 întreabă: