Dragelor, multumesc, voi intelegeti? vreau sa fac un studiu de caz si nu pe cauze arhicunoscute...Ma intereseaza o speta obisnuita...Monografii ale Ombudsman-ului am tot studiat slava Domnului, Dicarmencita...Eu am vrut altceva.
Oricum va multumesc!
Miruna, multumesc, am specificat deja ca am citit ce e pe net.
Oricum esti o dulcică.
@Valsulnorilor, multumesc şi ţie, am rezolvat-o intre timp.
Declar subiectul închis şi va mulţumesc tuturor celor care m-au sprijinit.
O sa-ti dau aici un exemplu:
"Instituţia Avocatul Poporului a fost sesizată de deţinutul M. S. aflat în custodia Penitenciarului Arad, care a sesizat instituţia Avocatul Poporului, în contextul prevederilor art. 26 din Constituţia României, privitoare la viaţa intimă, familială şi privată, art. 48 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi art. 38 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006. În petiţia formulată, M. S. a susţinut faptul că administraţia Penitenciarului Arad nu îi permite contactul cu familia. Demersuri: Faţă de cele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (2) din Constituţia României, coroborate cu cele ale art. 4 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, instituţia Avocatul Poporului a sesizat conducerea Penitenciarului Arad.
Rezultat: Conducerea Penitenciarului Arad a informat instituţia Avocatul Poporului că deţinutul poate beneficia de dreptul la vizite din partea familiei, în conformitate cu Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3042/C/2007. Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (10) din acest ordin, persoana privată de libertate beneficiază de 4 vizite pe lună, iar acestea pot fi acordate săptămânal. În cuprinsul aceleiaşi adrese, s-a menţionat că deţinutul poate coresponda nelimitat cu membrii familiei. Totodată, s-a precizat că M. S. a fost adus în Penitenciarul Arad la data de 1 mai 2008 şi a fost vizitat de către fratele său în data de 5 mai 2008 şi 22 mai 2008, dar datorită distanţei mari până la adresa de domiciliu este vizitat mai rar. De asemenea, s-a specificat faptul că nu i s-a interzis dreptul de a coresponda cu familia sau de a beneficia de dreptul la convorbiri telefonice."
Daca mai ai nevoie si de alte exemple, pot sa ti le trimit pe e-mail.
Imperia tu vrei cauze nerezolvate, asta comunica membrilor ca sa stie ce sa-ti dea.
Revolutia romana din Decembrie 1989.
In anul 1991, Adunarea Constitutionala a votat Constitutia Romaniei, marcandu-se astfel [...] trecerea Romaniei spre un stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane si demnitatea omului reprezinta valori supreme si sunt garantate1.
La 21 februarie 1997 a fost adoptata, in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului Legea 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatului Poporului, publicata in Monitorul Oficial nr. 48 din20.03.1997.
Institutia Avocatul Poporului are drept scop apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor in raporturile acestora cu autoritatile publice.
Sediul acestei institutii este in Bucuresti si, cu aprobarea Biroului permanent al Senatului, poate organiza birouri teritoriale in functie de necesitatile realizarii atributiilor ce-i revin conform legii.
Institutia Avocatul Poporului este autoritatea publica autonoma si independenta fata de orice alta autoritate publica, in conditiile legii.
Avocatul Poporului nu poate fi obligat de nimeni sa se supuna instructiunilor sau dispozitiilor sale.
Activitatrea Avocatului Poporului, a adjunctilor sai si salariatilor care lucreaza sub autoritatea acestora are caracter public. Avocatul Poporului poate decide asupra caracterului confidential al activitatii sale.
Anual sau la cerere, in sedinta comuna a celor doua Ccmere ale Parlamentului, Avocatul Poporului prezinta rapoarte care trebuie sa cuprinda informatii cu privire la activitatea institutiei Avocatului Poporului sau poate contine recomandari cu privire la modificarea legislatiei sau masuri de alta natura pentru ocrotirea drepturilor di libertatilor cetatenilor.
Rapoartele anuale se dau publicitatii.
Avocatul Poporului este numit de Senat pe o durata de 4 ani, mandatul sau fiind reinoit o singura data.
1 Prof. Univ. Dr. Ioan MURARU, Prezantarea generala a institutiei AVOCATUL POPORULUI
Propunerile de candidati sunt facute de Biroul permanent al Senatului la recomandarea grupurilor parlamentare din cele doua camere ale Parlamentului.
Numirea Avoctului Poporului se face cu votul majoritatii senatorilor.
Mandatul incepe cu data numiri de catre Senat si dureaza pana la instalarea noului Avocat al Poporului.
Avocatul Poporului depune juramantul, inaintea inceperii mandatului, in fata celor doua camere ale Parlamentului, refuzul depunerii juramantului impiedicand intrarea in functie a Avocatului Poporului si ducand la deschiderea procedurii pentru o noua numire in functie.
Mandatul Avocatului Poporului inceteaza, inainte de termen, in urmatoarele cazuri:
a) in caz de demisie;
b) revocare din functie;
c) incompatibilitate cu alte functii publice sau private;
d) imposibilitatea de a-si indeplini atributiie mai mult de 90 de zile, constatate prin examen medical de specialitate;
e) in caz de deces.
Revocarea din functie a Avocatului Poporului, ca urmare a incalcarii Constitutiei si a legilor se face, la propunerea Biroului permanent al Senatului, pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari, cu votul majoritatii senatorilor.
Demisia, incompatibilitatea, imposibilitatea de indeplinire a functiei sau decesul se constata de catre Biroul permanent al Senatului in cel mult10 zile de la aparitia cauzei care determina incetarea mandatului.
In exercitarea atributiilor sale Avocatul Poporului este asistat de doi adjuncti care asigura coordonarea atributiilor institutiei Avocatul Poporului pe domenii de activitate, potrivit regulamentului de organizare si functionare a institutiei Avocatul Poporului si care sunt numiti de catre acesta pe durata mandatului, cu avizul Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari a Senatului. Aceasta numire se publica in Monitorul Oficial.
Adjunctii Avocatului Poporului indeplinesc, in ordinea stabilita de acesta, atributiile acestuia in caz de imposibilitate temporara a exercitarii functiei.
In timpul exercitarii functei Avocatul Poporului si adjunctii sai nu pot fi membrii ai unui partid politic si nu pot indeplini nici o alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior.
Institutia Avocatul Poporului isi desfasoara activitatea prin intermediul:
a) Departamentului privind protectia drepturilor civile si politice si Directia pentru protectia drepturilor omului;
b) Departamentului privind protectia drepturilor sociale, economice si culturale si Directia pentru protectia drepturilor copilului si a persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal;
c) Secretarul General al institutiei care este numit prin ordin al Avocatului Poporului si asigura continuitatea conducerii, stabilitatea functionarii institutiei si realizarea legaturilor functionale in cadrul acesteia
d) Birourile teritoriale.
Personalul institutiei este format din functionari publici si din personal incadrat cu contract individual de munca.
Institutia Avocatul Poporului are buget propriu care face parte integranta din bugetul de stat.
sabin89 întreabă: