Conform L.448/2006, rep. in 2008, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 27
(1) Persoanele adulte cu handicap grav sau accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin transferuri de la bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi la bugetele direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în baza unui contract privind angajamentul de plată a dobânzii pentru achiziţionarea unui singur autovehicul şi pentru adaptarea unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului, dar şi cu condiţia ca valoarea creditului să nu depăşească 10.000 de euro, iar returnarea creditului să nu depăşească 10 ani. În cazul achiziţionării de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap netransferabile, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului nu poate depăşi 20.000 de euro, perioada de rambursare fiind de 15 ani.
(1^1) Persoanele care au contractat un credit în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi cărora, în urma reevaluării, li s-a schimbat încadrarea în gradul de handicap beneficiază în continuare de aceleaşi condiţii de rambursare până la achitarea creditului.
(2) Beneficiază de prevederile alin. (1) şi familia sau persoana care are în îngrijire cel puţin un copil cu handicap grav ori accentuat.
(3) Metodologia de preluare de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti a contractelor privind angajamentul de plată a dobânzii încheiate de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi de asigurare a transferurilor financiare se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi."
Pentru a obtine creditul este obligatoriu ca persoanele respective sa aiba venituri cu caracter de continuitate, respectiv salariu sau alte venituri, altfel nu vor obtine creditul.
M-ai lamurit ca nu se poate lua daca nu lucrezi. dar pentru ce il pot folosi nu prea... cam aceleasi informatii le-am gasi si eu. De exemplu il pot folosi sa imi cumpar o masina neadaptata? Un logan de exemplu(care este sub 1000euro)...
Nu se poate, legea prevede ca se poate cumpara doar o masina adaptata handicapului.
AndrewTate7789 întreabă: