Daca nu aveai 15 ani la data primului act sexual respectivul o poate incurca foarte rau, respectiv poate fi pedepsit pentru act sexual cu un minor, conform art.198 Cod penal, citez:
"ART. 198
Actul sexual, de orice naturã, cu o persoanã de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi."
Se acuza singur daca posteaza fotografiile, chiar daca aveai 15 ani la data primului act. Poate fi acuzat de santaj, conform art.194 Cod penal, citez:
"ART.194.Constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Când constrângerea constă în ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani."
Spune-i cele aratate si precis il linistesti.
Plus producere si distribuire de pornografie infantila. In locul lui as distruge mai repede inregistrarile inainte de a primi o vizita a Politiei, ca daca nu se pot dovedi restul acuzatiilor poate face parnaie doar pentru asta.
Sa publice aceasta pornografie e ca si cum ar publica pe internet dovezile ca trebuie sa faca niste ani de puscarie. Nu e normal la cap.
Bună.
Faci reclamație la poliție pentru șantaj, asta să-i spui!
Și să ai și curajul să mergi până la capăt dacă face acest lucru!
Ai dreptul la demnitate iar fapta lui este pasibilă penal.
Pa, pa.
Eu sper ca este o gluma, dar daca totusi este putin adevar, retrage-te urgent din aceasta relatie, chiar cu riscul de a afla parintii tai. El stie ca daca te-a filmat, risca sa aiba mari problem daca parintii tai il reclama la politie, ca sa nu mai vorbim ca tu esti si minora. In locul tau, i-as spune mamei tale, dar si lui, si ai sa vezi ca va intra in panica.
Il reclami la politie. Si ai grija ce faci, ca sunt fel si fel de oameni pe lumea asta, iar tu, la 15 ani esti lipsita de experienta si risti sa cazi in multe capcane. S-ar putea ca parintii tai sa afle toata povestea, insa e mai bine asa, decat sa devii sclava unui barbat fara scrupule. Daca-ti cere sa te prostituezi, de exemplu? Te-ai gandit la asta? Asa isi racoleaza unii pesti, victimele, pe care le obliga sa intretina relatii cu alti barbati, contra cost.
Si mai am un sfat: cauta un baiat de varsta ta; e mult mai sigur asa. Tipii la 20+ de ani, au experienta cu femeile si te joaca pe degete. Nu mai face sex "ca sa demonstrezi unui baiat ca-l iubesti". Nu trebuie sa demonstrezi nimanui nimic. Astia care-ti cer sa le demonstrezi nu stiu ce, incearca sa te santajeze emotional, ca sa obtina ce-si doresc de la tine.
Buna, Bella,
Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam sa-ti fie mai bine.
Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Romtelecom si Cosmote, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.telefonulcopilului.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro
Asteptam sa te ajutam!
Nu sunt de acord cu fraza : "m-am culcat cu el pentru a-i demonstra ca il iubesc".
Nu domnule. Nu se poate asa ceva. Nu are decat sa te astepte. Si foarte rau ca ai facut asta. Vorbeste cu mama ta si explica-i situatia. Si mai ales ca esti minora, o incurca. Eu cred ca mama ta te va intelege. Mergeti impreuna la politie si depuneti o plangere impotriva lui.
Iar tu, ia-o pe asta ca pe o invatare de minte, si pe viitor sa nu mai ai incredere in toti golanii!
In primul rand calmeaza-te, doar el are de pierdut in privinta asta. Si doar te ameninta, nu cred ca ar trece la fapte!
Inregistreaza-l si tu la telefon cand iti zice asta ca sa ai dovezi in caz de ceva.
Arata-i ca nu iti este frica si ca nu te poate intimida.
Indeparteaza-te de baiatul asta pentru binele tau.
Si ce vrea el sa faci?
Dacă e cum spui, el se joacă cu focul şi poate ajunge la închisoare pentru corupere de minore şi şantaj!
De fapt, daca va spune parintilor tai ai ar pune pe net toate chestiile astea, ar putea sa o pateasca rau, tu nu ai atins virsta de 18 ani, iar el are 21 deci?
Ar putea ajunge la inchisoare pentru santaj atit si pentru faptul ca a intretinut relatii sexuale cu o minora, asa ca incearca si tu sa-i arate vri-o data ca nu ai frica sau o alta solutie poti sa mergi la politie, doar ca in acest caz vor afla parintii tai, zii tu ca o sa mergi daca inca odata te ameninta sau ca cu mare placere li-ai spune parintilor doar ca nu o faci pentru binele lui
Va multumesc mult pentru sfaturi. Le-am spus parintilor si ei au vorbit cu el. A cam refuzat dar apoi a cooperat si s-a ales doar cu o interdictie. De acum nu o sa mai fac asemenea prostie. Imi pare pentru greseala, mi-am asumat-o si nu o sa mai repet niciodata. Atunci imi luase mintile dar acum sunt bine. Va multumesc inca o data