Imi puteti spune definitia civica pentru cuvatul drept? Dau funda pentru raspunsul cel mai complex

Definitie :
Cuvântul Drept derivă din latinescul „directus", ceea ce înseamnă linie dreaptă, riglă, drept. Corespondentul perfect identic al termenului este „jus" - drept, dreptate, licit.

n societatea omenească acțiunile omului sunt determinate de trebuințele sale. Aceste acțiuni, individuale sau și comune ale unor indivizi din societate, trebuie însă limitate pentru că, în mod inerent, interesele personale ale unuia vin deseori în conflict cu cele ale altuia, ceea ce ar putea dăuna însăși existenței societății. Diversitatea și complexitatea relațiilor sociale fac necesară organizarea și reglementarea raporturilor dintre oameni sau grupuri de oameni, pentru a face posibilă conviețuirea în cadrul societății.
Dreptul unui om poate fi îngrădit și prin abuz, exercitat de o altă persoană sau grupă de persoane.
Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate.
Din punctul de vedere al științei Dreptului, prin această noțiune se înțelege atât dreptul pozitiv (ca parte a dreptului obiectiv), cât și dreptul subiectiv.
Prin extensie, prin Drept se înțelege și știința - obiect de învățământ superior - care studiază aceste reguli sub toate aspectele.

Norma de drept este o regulă de conduită generală, impersonală și obligatorie, instituită sau sancționată de autoritatea publică, aplicată din conștiința juridică a oamenilor și, în caz de abatere, prin constrângerea asigurată de autoritatea publică.
Norma de drept sau norma juridică se caracterizează deci prin:
Generalitate, manifestată prin aceea că regula de conduită prescrisă este tipică, ea urmând să se aplice ori de câte ori se ivesc condițiile prevăzute în ipoteza ei.
Impersonalitate, în sensul că se adresează unui număr nedeterminat de persoane.
Obligativitate, ceea ce înseamnă că norma juridică reprezintă o dispoziție care trebuie aplicată, la nevoie, prin intervenția forței de constrângere a autorității publice.
Validitate, acesta insemnând pe de o parte existența ca atare a normei, iar pe de altă parte, legalitatea actului de emitere a acestei norme. Cu alte cuvinte, norma trebuie să fie în vigoare și să existe un act legal al emiterii ei.
Coercibilitate. Dacă în principiu norma este reprezentată de bună voie, prin esența sa însă ea este coercibilă, în cazul în care nu se aplică, aplicarea ei putându-se realiza cu forța.
După caracterul conduitei prescrise, normele juridice se împart în:
Norme imperative sau categorice sunt normele de la dispoziția cărora nu se admite nici o derogare, sub sancțiune.
Norme pemisive sau dispozitive sunt normele care lasă subiectelor de drept latitudinea de a-și alege comportarea în ipoteza dată.
Elementele normei juridice sunt:
Ipoteză
Dispoziție
Sancțiune

Tipuri de drept :
Drept civil- reglementează raporturile patrimoniale si nepatrimoniale în care părțile figurează ca subiecte egale în drepturi, unele raporturi personale legate de individualitatea persoanei, precum și condiția juridică a persoanelor fizice și a altor subiecte colective, în calitatea lor de participante la raporturile juridice civile.
Drept procesual civil - reglementează modul de desfășurare a proceselor în instanță, altele decât cele cu caracter penal.
Drept comercial- este definit ca fiind o ramură a dreptului privat, cuprinzând ansamblul reglementărilor privind relațiile sociale cu caracter de comercialitate. Obiectul dreptului comercial este raportul juridic comercial, adică o relație socială formată pe baza unei norme juridice comerciale și în care participanții devin titulari de drepturi și obligații comerciale și a căror poziție juridică este egală.
Dreptul muncii- cuprinde normele juridice aplicabile relațiilor individuale și colective care se nasc între patroni (persoane fizice sau persoane juridice) și salariații care prestează muncă sub autoritatea lor. Izvorul acestor relații îl constituie contractul individual de muncă.
Dreptul familiei - cuprinde norme de reglementare a relațiilor sociale ce au la bază familia
Dreptul proprietății intelectuale - reglementează dreptul de autor și alte drepturi conexe, dreptul de proprietate industrială, precum și alte relații sociale ce țin de domeniul proprietății intelectuale
Drept internațional privat - reglementează raporturile juridice dintre persoane fizice sau juridice ce au în componență un element de extraneitate.
Dreptul comerțului internațional - reglementează raporturile juridice dintre comercianți cu caracter de internaționalitate
[modificare]

Uite si definitia din dex :
DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj. (C) adv., (D) drepturi, s. n. (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fără ocol, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ◊ Loc. adv. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, în mod întemeiat. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru) Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. (Substantivat, f. art.; în viața politică) Grupare politică adeptă și susținătoare a menținerii ordinii sociale și politice tradiționale. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul. = în fața., față în față cu. Prin dreptul = prin fața., pe dinaintea.Din dreptul. = din fața., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează relațiile sociale dintr-un stat. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de., în calitate de., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care. = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de, lângă; în dreptul. ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr droit).

Sper ca te-am ajutat.
Funda?