| SingleForOne a întrebat:

În caz de război sau de asediu, refuzul de a se înrola obligatoriu va rezulta în închisoare.
Ce alte drepturi se mai elimină pe timpul închisorii și după acest timp?
Se pot avea drepturi depline după ce a finalizat timpul de închisoare?

2 răspunsuri:
Salontanul
| Salontanul a răspuns:

Drepturile sunt de doua feluri: drepturi absolute (dreptul de a nu fi supus pedepsei cu moartea, de a nu fi supus torturii sau tratamentelor inumane sau degradante, de a nu fi supus sclaviei, de a nu fi supus legilor retroactive sau condamnat fara lege, de a nu fi pedepsit de doua ori pentru aceeasi fapta) care nu pot fi negociate si celelate drepturi, numite relative, care pot fi abrogate prin lege. Atentie! Un imbecil imi spunea ca daca-i Hotarare de Guvern nu-i obligatoriu sa o respecti. Si HG-urile au caracter de lege!
Deci, in concluzie, prin lege se pot abroga toate drepturile relative care sunt foarte multe si nu le pot enumera eu aici.

Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Conform Codului penal, citez:
"ART. 65.Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi  
(1)Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d)-o), a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.
(2)În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de către instanţă a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a)-o) sau a unora dintre acestea.
(3) Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
(4)În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie având conţinutul prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. c) se pune în executare la data liberării condiţionate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată.
ART. 66.Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi  
(1)Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:
a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;  
b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;  
c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;  
d) dreptul de a alege;  
e) drepturile părinteşti;  
f) dreptul de a fi tutore sau curator;  
g)dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii;
h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme;  
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă;  
j) dreptul de a părăsi teritoriul României;  
k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;  
l) dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă;  
m)dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
n)dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea;
o)dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată.
(2)Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, instanţa dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b).
(3) Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b) se dispune cumulativ.  
(4)Pedeapsa prevăzută în alin. (1) lit. c) nu se va dispune atunci când există motive întemeiate de a crede că viaţa persoanei expulzate este pusă în pericol ori că persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează a fi expulzată.
(5)Când dispune interzicerea unuia dintre drepturile prevăzute în alin. (1) lit. n) şi lit. o), instanţa individualizează în concret conţinutul acestei pedepse, ţinând seama de împrejurările cauzei.
  ART. 67. Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi  
(1)Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
(2)Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită.
(3)Interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României nu se aplică în cazul în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
  ART. 68. Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi  
(1) Executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe:  
a) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii;  
b) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;  
c)după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
(2)În cazul în care s-a dispus liberarea condiţionată, interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României se execută la data liberării.
(3)Dacă se dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, pentru alte motive decât săvârşirea unei noi infracţiuni, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data revocării sau înlocuirii se va executa după executarea pedepsei închisorii.
  ART. 69.Degradarea militară  
(1)Pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniformă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
(2)Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaţilor militari în activitate, în rezervă sau în retragere, dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţă.
(3)Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari în activitate, în rezervă sau în retragere pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani.
  ART. 70. Publicarea hotărârii definitive de condamnare  
(1)Publicarea hotărârii definitive de condamnare se poate dispune când, ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana condamnatului, instanţa apreciază că publicarea va contribui la prevenirea săvârşirii altor asemenea infracţiuni.
(2)Hotărârea de condamnare se publică în extras, în forma stabilită de instanţă, într-un cotidian local sau naţional, o singură dată.
(3)Publicarea hotărârii definitive de condamnare se face pe cheltuiala persoanei condamnate, fără a se dezvălui identitatea altor persoane."