Sigur ca se poate cere continuarea procesului penal, dar numai in termenul legal si numai in anumite cazuri.
Conform Codului de procedura penala, citez:
"ART. 319.Continuarea urmăririi penale la cererea suspectului sau a inculpatului
(1)În caz de clasare ca urmare a constatării că a intervenit amnistia, prescripţia, retragerea plângerii prealabile sau a existenţei unei cauze de nepedepsire, suspectul sau inculpatul poate cere, în termen de 20 de zile de la primirea copiei de pe ordonanţa de soluţionare a cauzei, continuarea urmăririi penale.
(2)Dacă după introducerea cererii în termenul legal se constată un alt caz de netrimitere în judecată decât cele prevăzute la alin. (1), procurorul va dispune clasarea cauzei în raport cu acesta.
(3)Dacă nu se constată situaţia prevăzută la alin. (2), se va adopta prima soluţie de netrimitere în judecată."
Este cam neclar, art.18 din Codul de Procedură Penală prevede că se poate cere continuarea procesului și în caz de existență a unei cauze de neimputabilitate.
În cazul de față s-a dispus clasarea fiindcă a intervenit o cauză de neimputabilitate. Se poate cere continuarea procesului penal?
Și mai este și problema cu termenul, care este de 20 de zile iar persoana în cauză a primit copia ordonanței abia după o lună.
Nu este neclar, in art.18 se prevede "continuarea procesului penal", deci se refera la situatiile in care procesul penal a inceput.
In schimb, in caz de clasare a dosarului, procesul penal nu a inceput, procurorul nu a trimis persoana invinuita in judecata, fiind vorba de "continuarea urmaririi penale" si nu a procesului penal. Sunt 2 situatii complet diferite, respectiv 2 stadii diferite, una privind urmarirea penala si cealalta privind judecata.
Procesul penal începe cu punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, deci nu se rezumă doar la faza de judecată. Din moment ce o persoană este urmărită penal, potrivit art.77 din Codul de Procedură Penală, ea are calitate de suspect și poate cere continuarea procesului penal.
Persoana trimisă în judecată are calitatea de inculpat, însă dreptul de a cere continuarea procesului penal nu îl are doar inculpatul.
Conform articolului 18 din Codul de Procedură Penală, ÎN CAZ DE amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de EXISTENȚĂ A UNEI CAUZE DE nepedepsire sau de NEIMPUTABILITATE ori în cazul renunţării la urmărirea penală, SUSPECTUL sau inculpatul POATE CERE CONTINUAREA PROCESULUI PENAL.
Codul de Procedură Penală
Art. 1
"Normele de procedură penală şi scopul acestora
(1) Normele de procedură penală reglementează desfăşurarea procesului penal şi a altor proceduri judiciare în legătură cu o cauză penală.
(2) Normele de procedură penală urmăresc asigurarea exercitării eficiente a atribuţiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor părţilor şi ale celorlalţi participanţi în procesul penal astfel încât să fie respectate prevederile Constituţiei, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în materie procesual penală, precum şi ale pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte."
Art. 8
"Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal
Organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil."
Din aceste articole reiese că procesul penal nu se rezumă strict la judecată.
Întrebarea mea se referă la continuarea procesului penal, nu doar la continuarea urmăririi penale.
Este interpretarea ta.
Ti-am explicat ca una se refera la continuarea urmaririi penale si cealalta la continuarea procesului penal. Si daca ar fi fost aceiasi prevedere nu ar fi fost reluata in 2 locuri si folosind sintagme diferite.
Nu este o chestiune de interpretare. Ți-am mai dat un raspuns anterior, nu l-ai citit?
Nu era afisat cand ti-am raspuns.
Si nu mai continuam, eu am o parere si tu ai alta parere privind interpretarea prevederilor legale.
Ce ma mira este ca tu vrei neaparat sa-ti fie confirmata parerea si nu sa afli parerea altuia. Si cu asta am incheiat discutia.
Răspunsul pe care l-ai dat nu a fost pe subiect. Întrebarea pe care am pus-o este dacă se poate cere continuarea procesului penal, nu dacă se poate cere continuarea urmăririi penale. Firește că dacă se continuă procesul penal se continuă și urmărirea penală, dar pe mine nu asta mă interesa. La primul răspuns pe care l-ai dat ai început cu "Sigur ca se poate cere continuarea procesului penal" iar apoi ai citat art.319, cum să interpretez asta?