Conform prevederilor din L.416/2001, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART.8.(1) La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligaţii legale de întreţinere şi alte creanţe legale, cu excepţia alocaţiei pentru susţinerea familiei prevăzute de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, cu modificările şi completările ulterioare, a bugetului personal complementar prevăzut de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a ajutoarelor de stat acordate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu completările ulterioare, a burselor de studiu şi a burselor sociale, precum şi a sprijinului financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială «Bani de liceu», cu modificările şi completările ulterioare."
Trebuie sa se duca adeverinte de la toate locurile de unde se primesc sume considerate venituri. Pentru alocatie este destul daca duci o adeverinta de la scoala ca esti elev si primesti alocatie. Nu trebuie adeverinte pentru burse deoarece, asa cum spune prevederea citata, acestea nu se iau in calcul la stabilirea venitului net pe membru de familie.
Bună!
Vezi detalii la linkul :
http://www.avocatnet.ro/......icita.html
http://www.primaria-constanta.ro/......heta1.aspx
Pentru :
* şomaj ( cod 9 ) se depune " copie dupa mandat postal/extras de cont/decizie pentru fiecare persoana trecuta in formularul de cerere care realizeaza categoria respectiva de venit"
* alocaţia de stat pentru copii ( cod 71 ) se depune " copie dupa mandat postal/extras de cont/decizie pentru fiecare persoana trecuta in formularul de cerere care realizeaza categoria respectiva de venit"
* Bursele de studiu, bursele sociale şi "banii de liceu" sunt EXCLUSE şi NU se iau în calcul la venitul declarat!
"BURSE*
* Cu excepţia burselor de studiu şi a burselor sociale precum şi a sprijinului financiar prevăzut de H.G. nr. 1488/2004" - SURSA :
http://www.mmuncii.ro/......CU_UDE.pdf
Toate cele bune.
anonim_4396 întreabă: