| Anonymus5 a întrebat:

~Învăţământ~Bună ziua TPU,doresc să mă ajutaţi,în legătură cu o problemă delicată,sunt elev,şi am trecut printr-o situaţie,o problemă mai exact,avem o doamnă profesoară de Franceză,iar dânsa nu îşi desfăşoară niciodată orele în mod normal,nu ne predă,toată lumea face ce vrea-iar de curând am hotărât să iau atitudine, de când am fost evaluat cu nota 3, singurul din clasă cu această notă,nu numai pentru cunoştinţele care nu am de unde să le dobândesc,ci şi pentru că dânsa ştie că sunt împotriva faptului că ea nu îşi desfăşoară orele în mod normal,nu asta e problema,sunt conşţient că este cadru diactic şi ne evaluează cum doreşte,problema este că dânsa nu ne predă,nu facem ce ar trebui sa facem la o ora normala,toată lumea mananca,injura, face orice altceva in afara de activitatea specifica orei, care nu este una de sport bineinteles.De curând am dorit să înregistrez felul cum decurge o oră,la fel cum decurg şi toate celelalte,iar un coleg a văzut că înregistrez, şi i-a spus, iar dânsa a pus 2 colegi să mă agreseze în timpul orei pentru a-mi lua telefonul,probabil fiindcă ora se desfăşurase la fel ca şi celalaltă,într-un mod haotic,să revenim, am fost agresat de faţă cu dânsa, după ce a chemat 2 colegi să le spună la ureche să îmi ia telefonul cu forţa,şi să şteargă înregistrarea,iar eu panicându-mă am ieşit plângând de la oră,cu dorinţa de a merge spre director,dar pe drum m-am întâlnit cu psihologul şcolii,care a dorit să îi povestesc ce s-a întâmplat,fiindcă tremuram tot, şi eram simt eu, în stare de şoc.Am povestit cu psihologul,şi după ce m-am liniştit,am făcut copie la înregistrare,şi ulterior am avut o oră de discuţie cu dirigintele,care a găsit toate argumentele posibile,ca să mă scoată pe mine vinovat,evitând să răspundă sau să discute despre faptul că doamna profesoară nu desfăşoară ora într-un mod deloc normal,nu facem nimic legat de materie,iar atunci când facem, este gălăgie, haos total.Doresc să contactez un inspector sau pe cineva care ar avea putere din exteriorul unităţii de învăţământ pentru a lua atitudine,vă cer părerea,şi de asemenea sugestii despre ce a-şi putea să fac,şi eventual informaţii de contact pentru un inspector,sau un număr de telefon,unde să pot discuta cu cineva,în legătură cu incidentul petrecut, mă refer la ceva inspector, sau ce grade sunt pentru cei care se ocupă de cadrele didactice.Vă mulţumesc.

23 răspunsuri:
| 愛日本 a răspuns:

Se pare ca toate profesoarele de franceza nu sunt cu toate la cap laughing Credeam ca doar ale mele au fost asa, dar se pare ca si multe altele.
Nu mai suportam acea limba, asa ca m-am mutat la germana.Ai putea face si tu asta.

| Anonymus5 explică (pentru 愛日本):

Sunt la Engleză intensiv, şi am făcut deja o mutare de la ştiinţe...

| 愛日本 a răspuns (pentru Anonymus5):

Eu m-am putut muta de la o limba la alta...Nu a fost nevoie sa ma mut de la alt profil.Fa ceea ce trebuie ca sa o dai jos, de ce? pentru ca ar trebui sa-si faca orele normal! Asta e meseria ei, nu?

| lpavel a răspuns:

Ce vrei tu sa faci nu e un lucru prea bun... acea profesoara risca sa-si piarda locul de munca, pana chiar sa mai fie profesoara si asta din cauza ca ti-a ranit tie orgoliul si ca ai vrut sa inveti limba franceza? big grin Ma intreb oare la celelalte materii cum stai? Pentru ca vei fi luat la ochi de toti profesorii, ba chiar de toate scolile, si cine stie poate te vor da si la tv. Mai bine uita de cele intamplate spre binele tau... Bafta!

| Anonymus5 explică (pentru lpavel):

Domnul Ipavel, nu mi-a ranit orgoliul, m-a ranit fizic indirect prin faptul ca a pus 2 elevi sa imi ia telefonul, fiind constienta deci ca ceea ce facea nu era in regula, si daca invatamantul e obligatoriu, am dreptul sa invat, sau gresesc?

| Anonymus5 explică (pentru Anonymus5):

*Am uitat să precizez în mesajul de mai sus că nu au dorit să îl ia pur şi simplu, au folosit forţa, iar doamna profesoară stătea şi se uita, în timp ce eu îi spuneam de ceea ce fac colegii,"uitaţi domna, mă agresează" iar ea stătea cu coatele pe catedră şi nu avea nici o reacţie.

| Neo12 a răspuns (pentru lpavel):

Mergi la şcoală să înveţi, nu să mănânci, să rosteşti injurii şi să faci altceva. Dacă el consideră că e necesar să înveţe limba franceză, e treaba lui. Aia e plătită să predea, să înveţe copiii ceva, nu să o lălăie.
Aşa am avut eu profesorul de istorie şi geografie, iar acum sunt la filologie şi mă descurc ca naiba la materiile astea. Între timp am reuşit la geografie, dar la istorie tot degeaba. Am multe cunoştinţe lipsă.

| Anonymus5 explică (pentru Neo12):

Neo12,nu o lălăie, pur şi simplu stă, şi eu sunt la filologie crying(

| Neo12 a răspuns (pentru lpavel):

Întâi explică-le părinţilor tot ceea ce s-a întâmplat, iar după aceea poţi contacta un inspector.
Cauţi pe internet inspectoratul de învăţământ al judeţului x şi cred că găseşti un număr de contact.
Să citeşti ce i-am scris şi lui Pavel.
Nu consider că aia e profesoară.
Şi din cauza la profesori unii nu pot învăţa, de aia nu mulţi ştiu alte limbi şi ţara asta se duce pentru că nu există copiii care cu adevărat trebuie să schimbe lumea asta.
Alţi oameni care sunt profesori şi sunt foarte bine pregătiţi, vor să îi înveţe pe copii, nu găsesc locuri de muncă şi asta de ce să fie în învăţământ?
Ce dacă o să apari la televizor? Nu ai voie să ţi se difuzeze imaginea pentru că eşti minor. Doar cu acordul părinţilor poţi apărea.
Aşa o să vadă lumea câţi profesori de ăştia josnici există şi poate o să acţioneze şi alţi copii în privinţa lor.

| lpavel a răspuns (pentru Anonymus5):

Eu n-am zis ca nu ai dreptate ci am scos in evidenta ce va urma, esti pregatit pentru asta? Daca da atunci continua ca ai 100% dreptate!

| Anonymus5 explică (pentru lpavel):

Da,da cu siguranţă nu o să am susţinerea părinţilor, doar nu o să o iau de nebun la telefoane la Bucureşti... Evident...

| Maria_Teodora_1999 a răspuns (pentru lpavel):

Daca nu-i in stare sa-si tina ora, nu merita postul si nici banii pe care-i primeste + ca ii penibil si demna de mila gandirea pe care o are. Ce a facut el, a facut bine happy

| Lawliet14 a răspuns:

Daca esti convins ca ai dreptate, convinge-ti un parinte sa mergeti prima data la directiune. Nu e normal ce se intampla, poti tolera un profesor slab dar nu si un abuz. Sau contactezi direct inspectoratul scolar judetean sau al Bucurestiului. Insa eu cred ca trebuie sa apelezi la directiune, este pasul urmator. Daca te refuza si acolo, ai deja motive ca sa faci plangere la "mai mari."

| Anonymus5 explică (pentru Lawliet14):

Da,dar părinţii este posibil să fie cam speriati de idee, sau...Nu ştiu, mă gândesc, partea ce-a mai grea este aceasta, să îi conving totuşi...

| Lawliet14 a răspuns (pentru Anonymus5):

Nu trage si la masea? Cam cati ani are?

| Anonymus5 explică (pentru Lawliet14):

Putem discuta te rog frumos în particular? Apreciez că cineva mă poate ajuta...Sunt foarte supărat şi dezamagit, dacă doreşti poţi să îmi trimiţi într-un mesaj privat o adresa de Skype Sau Yahoo, am nevoie de sfaturile tale...

| Teardrop a răspuns:

Dirigu' zicea "Să nu crezi că dacă eşti tânăr nu poţi schimba lumea".

Dacă ai dovada video ai terminat-o. Spune-le părinţilor tăi să dea fără frică un telefon la inspectorat, şi, eventual, dacă nu te bagă nimeni în seamă, ameninţă cu televiziunea. Ăştia de la Antena şi Kanal D abia aşteaptă ştiri de scandal.

| notefree a răspuns:

Astai Romania vorbeste cu parinti tai si ei vor sti ce sa facă.
Dar n-am inteles ceva cum de dirigentele încerca sa te scoată pe tine vinovat când tu nu esti de loc vinovat

| DjCristian a răspuns:

Am avut o problema cu un profesor de matematica acum vreo 3 ani, treaba a stat unpic mai diferit, dar te avertizez s-ar putea sa ai de suferit daca acea profesoara mai are si cunostinte pe la inspectoratul din judetul tau va fi nasol pentru tine. Ori sa te transferi la alta scoala, ori la alta clasa unde nu preda dansa, ori sa treci peste si sa inveti de unu singur din manual. Asta e sistemul de la noi, unul bolnav!

| Anonymus5 explică (pentru DjCristian):

DJCristian,de ce sa fiu eu pedepsit? Pentru că încerc să fac ceea ce ar trebui făcut din perspectiva mea? E normal ceea ce am povestit eu,să vii şi să nu faci nimic,şi când faci,să faci doar aşa, să pui pe cineva sa citească, şi persoana respectivă să râđă, să fie haus.În privinţa învăţatului din carte, oricum în 2 ani de zile, nu am învăţat nimic, nu am dat un test scris, nimic, nici nu are justificare pe note.Acum mă gândesc şi eu,că poate de aia e aşa "bazată",poate are cunoştinte,dar chiar şi la Bucureşţi să aivă? Cel mai rău îmi pare că am fost crescut întro familie care ştie ce e democraţia, şi care crede în principiile ei, şi am dobândit de la ei asta, nu ştiu dacă mă exprim corect, dar...Pe mine mă apasă să trăiesc asemenea lucruri, nu ştiu, îmi doresc să nu mă fi născut în România sad

| Anonymus5 explică (pentru Anonymus5):

Poate că nu simţeam nevoia de a face ceva, dacă nu şţiam că trăim într-o ţără Europeană, şi că... Există egalitate, violenţa se pedepseşte, şi orice problemă poate fi rezolvată...În teorie!

| DjCristian a răspuns (pentru Anonymus5):

Iti inteleg suferinta, daca esti insetat de dreptate incearca si la Bucuresti, vad ca esti foarte pornit sa mergi pana in panzele albe. Prima data incearca la nivel local, dupa continua demersurile, in acest caz o sa ai castig de cauza, pe de alta parte te poate avea la mana cu cunostiitele tale de limba franceza pe care sigur nu le poti dovedi. Incercarea moarte nu are!

| Anonymus5 explică (pentru DjCristian):

Pai de unde cunostinte, daca nu facem? Nu pot intoarce asta impotriva? Sa zicem ca vine un inspector cu foi de xerox:
"Sunt inspector X, va rog sa sustineti un test la Franceza" Din 31 câţi ar lua peste 4, în condiţiile prezentate?