anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

La facultate exista o bursa sociala referitoare la studentii cu parinti divortati?
Nu cunosc detalii, am cautat ceva dar nu gasesc, desi am auzit cateva lucruri despre asta de la cunostinte.

1 răspuns:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Numai pentru asta nu exista bursa sociala.
Conform Anexei nr.2 la HG nr.558/1998, citez:
"8. Bursele de ajutor social se acordă:  
a) studenţilor integralisti din instituţiile de învăţământ superior de stat, cărora li se aplică prevederile art. 10 lit. r) din Legea nr. 42/1990, republicată, în baza certificatului eliberat de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990, care atesta calitatea lor ori a unuia dintre părinţi de "Luptători pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989" sau de "Erou-martir" - cu una dintre menţiunile: rănit, reţinut, rănit şi reţinut, remarcat prin fapte deosebite, însoţit de brevet semnat de Preşedintele României;
b) studenţilor orfani, celor proveniţi din casele de copii sau plasament familial, care nu realizează venituri;  
  c) studenţilor bolnavi TBC care se afla în evidenta unităţilor medicale, celor care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbtie grave, insuficienta renala cronica, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatita cronica, glaucom, miopie grava, boli imunologice, cei infestati cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, spondilita anchilozanta sau reumatism articular;
  d) studenţilor a căror familie nu realizează pe ultimele 3 luni un venit lunar net mediu pe membru de familie mai mare decât salariul minim pe economie.
Senatele universitare pot acorda şi alte burse sociale, conform criteriilor şi regulamentelor proprii.  
  9. Bursa de ajutor social se poate acorda şi ocazional, în cuantumuri cel puţin egale cu bursa minima, stabilite de senatul universităţii, indiferent dacă studentul mai beneficiază de alta categorie de bursa, astfel:
  a) bursa de ajutor social ocazional pentru îmbrăcăminte, care se poate acorda studenţilor orfani, studenţilor defavorizati din punct de vedere social, studenţilor proveniţi din casele de copii, studenţilor proveniţi din plasament familial sau din încredinţare, a căror familie nu realizează pe ultimele 3 luni un venit lunar net mediu pe membru de familie mai mare decât 75% din salariul minim pe economie.
  Aceasta categorie de bursa de ajutor social ocazional se poate acorda  aceluiaşi student de doua ori în decursul unui an universitar;
  b) bursa de ajutor social ocazional de maternitate, care se acordă studentei sau studentului a cărui sotie nu realizează alte venituri decât bursele, consta într-o bursa pentru naştere şi lehuzie şi o bursa pentru procurarea imbracamintei copilului nou-născut;
  c) bursa de ajutor social ocazional în caz de deces se poate acorda pentru decesul unui membru al familiei studentului(ei) (soţ, sotie, copil) sau în caz de deces al studentului(ei), necasatorit(a) sau căsătorit(a), cu sotie/soţ care nu realizează venituri. Suma care se atribuie în caz de deces este stabilită de către biroul senatului universităţii."