Da, este lege organica, conform Constitutiei Romaniei, rep. in 2003, citez:
"ART. 73.Categorii de legi
(1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
(2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.
(3) Prin lege organică se reglementează:
a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Tarii;
f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;
g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenta;
h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
j) statutul funcţionarilor publici;
k) contenciosul administrativ;
l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
n) organizarea generală a învăţământului;
o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială;
r) statutul minorităţilor naţionale din România;
s) regimul general al cultelor;
t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice."
DA, este legea organica
O lege organică este un anumit tip de lege specială a sistemului juridic din România prin care se reglementează:
sistemul electoral; organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente;
organizarea, funcționarea și finanțarea partidelor politice;
statutul deputaților și al senatorilor, stabilirea indemnizației și a celorlalte drepturi ale acestora;
organizarea și desfășurarea referendumului;
organizarea Guvernului și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării;
regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război;
regimul stării de asediu și al stării de urgență;
infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora;
acordarea amnistiei sau a grațierii colective;
statutul funcționarilor publici;
contenciosul administrativ;
organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi;
regimul juridic general al proprietății și al moștenirii;
organizarea generală a învățământului;
organizarea administrației publice locale, a teritoriului, precum și regimul general privind autonomia locală;
regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială;
statutul minorităților naționale din România;
regimul general al cultelor;
celelalte domenii pentru care în Constituție se prevede adoptarea de legi organice.
Deosebirile dintre legile organice si legile ordinare sunt date de poziţia lor ierarhică şi de modalitatea lor de adoptare.
Ierarhia este lege constitutionala -> lege organica -> lege ordinara
anonim_4396 întreabă: