Poti primi amenda pentru tulburarea linistii, conform L.61/ 1991, citez:
"ART.2.Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
25) tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;
26) tulburarea liniştii locatarilor între orele 22, 00-8, 00 şi 13, 00-14, 00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora;"
Amenda este de la 200 lei la 1.000 lei pentru contraventia de la pct.25 si de la 500 lei la 1.500 lei pentru contraventia de la pct.26.
Poti primi amenda de la Politie pentru deranjearea linistii publice. Iar in caz de continua sa latre, dupa mai multe sesizari ale vecinilor, poti primii somatie sa sa scoti cainele din apartament.
Sunt situatii cand se ajunge si la tribunal pentru asa ceva.
Amendă pentru deranjarea liniștii publice. Și eu m-aș sătura ca un animal să tot latre când vreau să mă relaxez, să văd un film sau să dorm. Ți-aș face fix același lucru.
Salut, cand este programul de liniste in bloc/cartier poti iesi cu catelul pe afara sau sa-i dai niste calmante usoare pentru animale( vorbeste cu veterinarul)