"Oamenii muncesc în general prea mult pentru a mai putea fi ei înşişi. Munca este un blestem. Iar omul a făcut din acest blestem o voluptate. A munci din toate forţele numai pentru muncă, a găsi o bucurie într‑un efort care nu duce decât la realizări irelevante, a concepe că te poţi realiza numai printr‑o muncă obiectivă şi neîncetată, iată ceea ce este revoltător şi ininteligibil. Munca susţinută şi neîncetată tâmpeşte, trivializează şi impersonalizează. Ea deplasează centrul de preocupare şi interes din zona subiectivă într‑o zonă obiectivă a lucrurilor, într‑un plan fad de obiectivitate. Omul nu se interesează atunci de destinul său personal, de educaţia lui lăuntrică, de intensitatea unor fosforescenţe interne şi de realizarea unei prezenţe iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevărată, care ar fi o activitate de continuă transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de ieşire din centrul fiinţei. Este caracteristic că în lumea modernă munca indică o activitate exclusiv exterioară. De aceea, prin ea omul nu se realizează, ci realizează. Faptul că fiecare om trebuie să aibă o carieră, să intre într‑o formă de viaţă care aproape niciodată nu‑i convine, este expresia acestei tendinţe de imbecilizare prin muncă. Să munceşti pentru ca să trăieşti, iată o fatalitate care la om e mai dureroasă decât la animal. " - Emil Cioran, Pe culmile disperării
Sunteţi de acord?
Emil Cioran este inteles de foarte putine persoane. Nici el nu se intelegea, cauta mereu un remediu de a mai transpune un sentiment angos. Mereu in conflict cu mentalitati, mereu contra sistemului. A fost un om care nu s-a simtit compatibil cu cei din jur, care gasea din orice lucru partea negativa ce se transpunea in calitatile mai putin bune ale oamenilor. Mai pe scurt, a fost un om neimplinit. Un om care, indiferent de bucuriile si fericirile pe care le putea trai, in adancul sufletului, tot un om trist si cu intrebari ramanea.
Si acest fragment reliefa faptul ca tanjeste, suspina dupa felul in care omul combina munca, de felul in care munca a ajuns o bratara de admirat pe care o cumperi si peste catva timp te uiti la ea si realizezi ca sacrificiile pentru a o obtine au fost in zadar. Emil Cioran a fost un om foarte complex, foarte confuz in idei, cu fraza intortocheate si pline de intuneric. Nu te chinui sa-l intelegi, nici el nu s-a inteles. Si cred ca, asta il macina cel mai mult.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Nu sunt chiar intru totul de acord. Dar in mare parte, sunt de acord... Cam asa este...
Răspunde
Da.munca innobileaza omul. dar nici lenea, nu-l distruge.eu.sau, munca, e bratara de aur.si gatul, palnioara de argint.tot eu.desertaciune.desertaciunea, desertaciunilor, si goana dupa vant.nimic nu e nou sub soare.biblia asta e tot ce pot spune in cateva cuvinte despre ceea ce facem noi, in viata.vezi eclesiastul si tot ce spune referitor la; munca, stiinta, averi, placeri.si intelepciune.
Sunt de acord, dar exista si o exceptie... daca ai norocul sa faci ca dintr-o "pasiune", sa fie slujba ta de zi cu zi... atunci poti fi fericit ca "muncesti"...
Sa nu uitam ca Emil Cioran a scris foarte mult pentru romanii din timpul dictatirii ceausiste asa incat admir foarte mult ceea ce scrie, cat de delicat vorbeste despre: Suflet, Sfantul Duh si Trupul nostru (Trupul nostru care este Templul lui Dumnezeu).
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
