E greu cu sarcasmul, nu? De fapt, din câte văd, cu gânditul în general.
"Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat pentru HotNews.ro ca "pana la ora actuala, situația este următoarea: avem peste 1 milion de solicitări pentru participarea la orele de Religie. Dar este un stadiu partial, o sa vedem pe 6 martie stadiul final". Ministrul a precizat ca în școlile din Romania sunt înscriși peste 3 milioane de elevi.
Din momentul în care Ministerul Educației a trimis către școli formularul cu modelul de cerere de înscriere la ora de Religie pe care părintii au opțiunea - NU OBLIGAȚIA - sa o semneze, în cazul în care vor ca copilul lor sa facă Religia la scoală, numeroși părinți au semnalat prin mesaje trimise la redacție ca învățătoare și directori fac presiuni asupra lor sa își înscrie copiii la ora de Religie, chiar dacă nu vor acest opțional."
https://www.facebook.com/......035486049/
"De ce e Biserica atât de disperată? Oare pentru că e pusă în faţa unei opţiuni reale a părinţilor? Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe ignoră voinţa părinţilor şi a copiilor şi nu respectă decizia Curţii Constituţionale. Şi fac asta având în minte doar interesul preoţilor şi profesorilor de religie, nicidecum al părinţilor sau copiilor."
https://www.facebook.com/......9891032499
http://adevarul.ro/......index.html
"Cum se va opta pentru ora de religie.
Între șpaga pentru înscrierea într-o școală bună și „sunteți botezați ortodocși, nu-i așa, cum să nu facă copilul religie?" - vor putea părinții să refuze completarea cererilor pentru orele de religie?
Ai fi zis că epopeea orei de religie în școală se va încheia cu decizia Curții Constituționale a României prin care s-a stabilit în fine logica în chestiune: nu e normal să facă cerere cei care nu vor să studieze religie, ci aceia care vor să studieze știința închinării trebuie să ceară asta, expres, la școală. Numai că de la decizia CCR din noiembrie 2014 și până azi treaba tot nu e tranșată (de parcă deciziile CCR ar fi opționale), ba chiar se duc lupte aprige pentru menținerea acestei discipline în orarul copiilor, întru creștinarea și aducerea lor pe drumul ăl drept, firește.
Atitudinea bisericii în această situație este aia a individului care „ajută" bătrânica să treacă strada deși ea n-are nevoie. Așa cum a învățat deja în ultimii 25 de ani BOR știe mult prea bine pe ce butoane să apese în „conștiința" politicienilor ca să obțină ce are nevoie. Iar nevoia BOR acum este să-și salveze cât mai mulți din profesorii de religie pe care i-a infiltrat în sistemul de învățământ (17 februarie- later edit – 6000 după spusele ministrului). De aceea a „popus" Ministerului Educației – iar ministerul s-a grăbit să-și însușească ideea - ca opțiunea pentru ora de religie să se facă o singură dată pe tot ciclul de învățământ. Adică la clasa pregătitoare se face cerere pentru toți cei patru ani de școală primară, apoi pentru gimnaziu, iar la începutul liceului pentru anii de liceu.
Biserica și ministerul exclud orice modificare pe parcursul celor 8+4 ani atât în viața cât și în conștiința copilului, atât sunt de orbiți de ideea de a mai păstra în schemă niște salarii care plătesc o disciplină complet inutilă pentru pregătirea elevului. Nu numai că Parlamentul nu s-a grăbit să îndrepte eroarea pe care CCR a constatat-o în Legea educației – și anume neconstituționalitatea articolului care prevedea cererea pentru renunțarea la ora de religie – dar nici ministerul nu are de gând să lucreze constituțional măcar de la 15 septembrie 2015 când începe următorul an școlar.
În opinia autorităților, mână în mână cu biserica, Constituția țării e opțională, pe când religia e obligatorie. A nu se înțelege că e perfectă Constituția, dar până se face alta este legea supremă în stat.
Părinților li se va cere, așadar, la înscrierea la școală a copiilor, să facă o cerere dacă vor ca odrasla să studieze religia. Părintele nu va avea posibilitatea să opteze pentru studiul istoriei religiilor, ci i se va cere să semneze în alb un contract de muncă valabil în următorii 8+4 ani pentru un preot care nu a avut șpagă să-și cumpere o parohie, pentru preoteasa din sat (în cazul școlilor din mediul rural) sau pentru orice absolvent de teologie care trebuie să mănânce și el o pâine sigură, învățând copiii să fie supuși, temători și încrezători într-o forță divină, nu în ei înșiși.
Lăsând la o parte tupeul BOR și slăbiciunea coruptă a ministerului, în ultimă instanță situația se va tranșa între școală și părinte într-un mod pe care din păcate îl cunoaștem prea bine: sfânta intimidare, combinată cu preacuvioasa prostie sau cu sublima indiferență.
E adevărat, decizia CCR este o victorie a secularismului, o luptă pornită de un singur om (profesorul Moise din Buzău) și câștigată împotriva așteptărilor, luptă căreia i s-au adăugat pe parcurs și alții din timida mișcare rațională din România. Sunt însă câteva chestiuni care trebuie luate în considerare când ne așteptăm ca părinții să reacționeze rațional la punerea în practică a deciziei CCR:
- goana părinților după școlile bune – care se petrece an de an, precum migrația broaștelor țestoase ca să-și depună ouăle în nisipul de pe plajă. Când dai șpagă, îi faci copilului flotant ca să-l poți duce la o școală pe care tu o crezi mai bună decât aia de cartier, deci faci frumos în fața directorului școlii care închide ochii și deschide buzunarele ca să-ți primească copilul, nu vei mai avea tupeul să nu completezi și cererea aia pentru ora de religie, deoarece …
- … sunteți botezați ortodocși, nu-i așa, cum să nu facă copilul religie? Lasă că și așa sunt atâtea blestemății pe Internet și la televizor, măcar la școală să învețe ceva bun. Așa cum s-au declarat ortodocși la recensământ, cam așa va fi și cu „studierea" religiei la școală.
- apoi mai e înclinația părintelui de a completa pe linia punctată, fără să conteste necesitatea, orice prostie de formular pe care școala i-l vâră sub nas sub pretextul că e nevoie de datele astea pentru școlarizarea copilului. Cineva îmi spunea deunăzi că i-a venit copilul de la școală cu ditamai formularul în care i se cereau multe date personale despre familie și membrii ei – date care excedau nevoile din „dosarul copilului". Cu mențiunea că „trebuie completat până mâine", formularul respectiv era destinat unei alte construcții în care statul îngroapă niște bani în conturile Siveco – Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România. O să fie o bază de date uriașă cu date la care nu se știe cine va avea acces și la ce va folosi, în condițiile în care sistemul de învățământ oricum e vai de educația lui. Însă e cert că majoritatea părinților au completat datele respective fără să crâcnească sau să-și pună întrebarea la ce folosesc?
Pentru că vine de la școală, de la înălțimea credibilității și autorității unui cadru didactic, pentru că așa fac și ceilalți părinți din clasă sau nu îndrăznesc să facă opinie separată, deși uneori nici cheltuielile suplimentare cu fondul clasei și cadourile față de profesori nu și le permit, dar nu vor să sufere copilul, și nu în ultimul rând pentru că „ce poate să-i strice dacă stă o oră și ascultă un popă?". Orele de religie vor continua să se facă în școlile noastre pe bază de „opțiune din oficiu". Ce mai contează încă o hârtie la milioanele de chestii inutile care alcătuiesc republica birocrată România.
P.S. Ca o pată de culoare, nu pot să nu remarc asemănarea dintre modul în care biserica și securitatea SRI tratează deciziile CCR. Biserica, prin păstrarea cu orice preț a orei de religie, SRI, prin reintroducerea în Parlament a legilor Big Brother, deși ambele chestiuni au fost declarate răspicat neconstituționale. Ambele instituții ne vor binele – știți, bancul cu bătrânica… – doar noi ne încăpățânăm să nu-l înțelegem. De aia probabil trebuie făcut cu forța, și chiar împotriva Constituției."
https://www.facebook.com/......7898800896
http://www.dollo.ro/2015/02/inscriere-ora-de-religie/
Si pe maimuta cine a creat-o?
Noroiul? Explica-mi, ca nu inteleg.
Se declara "ateu destept", si "religia e o prostie".Dar "il slaveste pe domnul".
Daca ar fi avut putin cap, n-ar fi raspuns asa.
Bravo de observatie.
LOL
Bine ca s-a rezolvat cu ora de religie.
Apropo, nu este bine sa judeci si sa obligi o persoana sa aiba o anumita religie sau sa renunte la ea.
Valabil atat pentru crestini, cat si pentru atei.
Ironia vă e străină?
E o glumă veche.
http://bit.ly/1BVR701
http://mioritice.libertatea.ro/banc/43687/
Zice ca-i ateu dar "Slaveste pe Domnul".
Nu stie sa vorbeasca si isi mai bate si joc de religie.
Buna observatie. Mai bine nu ne punem cu ciudatii.
La scoala unde invat ne-a tuturor cererea sa o completeze parintii (suntem minori), iar cine nu doreste sa o urmeze sa o trimita necompletata.Totusi am o nelamurire, o sa ne mai ofere cereri?! Pana-n ce an e valabila? De ce nu e nevoie sa notam "NU" daca nu vrem sa urmam ora? (Aici ma refer la copii care le aduc parintilor cererea acasa, ca-n cazul meu).
Iar legat de abuzuri...
Mie nu mi s-a intamplat niciodata.
Profesoara noastra de religie este foarte buna si nu obliga pe nimeni sa participe.
Cred ca sunt o norocoasa.
Da, în această privinţă probabil eşti o norocoasă, o raritate mare, în orice caz.
- O să primiţi cereri de completat şi la anul.
- Nu e nevoie să se completeze (cu "nu" sau ce o fi) cererea de către cei care nu doresc ca copiii lor să participe la orele de îndoctrinare ortodoxă, pentru că s-a schimbat sistemul de înscriere. Nu se mai subînţelege că toţi au dat acordul tacit şi doar cei care vin cu cererea de tip "nu" refuză îndoctrinarea, ci invers, aşa cum este şi normal, DOAR cei care vor să li se îndoctrineze copiii sunt nevoiţi să completeze chestii şi să le depună.
Dacă nu ceri nimic, înseamnă automat nu vrei nimic (mă rog, în ceea ce priveşte religie).
Sunt curioasă câte semnături sunt reale, gândite, asumate şi câte sunt date din neştiinţă, prin şantaj, minciuni sau sub ameninţare (directă sau indirectă).
https://www.facebook.com/......3191978700
http://www.digi24.ro/......+la+scoala
Înşelăciunea continuă:
"Azi, 6 martie, la ora 16, 00, fiul meu a venit cu aceasta cerere, deja înregistrată cu data de azi ca eu sa o completez... cica pentru anul viitor. Este in mod evident o improvizatie. Secretariatul si invatatoarea m-au incurajat ca doar nu ma doare mana. La inspectorat e deja we.
Sa mai spun ca el nu a facut niciodata religie in scoala?"
https://www.facebook.com/......9951978024
Mai există şi persoane publice neidioate:
https://www.facebook.com/....../video.php
De ce sa fie o prostie?!
Eu nu te judec ca esti ateu, nu te-am facut prost, nici tantalau sau altcumva asa ca nici tu nu vorbi urat de cei credinciosi.
Si ce-i aia "slava domnului ca sunt ateu"?!
Daca o fii banc, specifica.
Daca nu, inseamna ca nu stii sa vorbesti coerent.
Suntem stat democrat! Cine crede, sa creada, cine nu crede, sa nu creada.
Bravo!
Bun raspuns.
Din nefericire, putin tin cont si iti dau dreptate pe site desi e un raspuns de funda, parerea mea.
Ce chestie, cum de nu s-au gândit să anunţe când urmează să spună o glumă? Nişte incompetenţi discriminanţi! Cum îşi permit să glumească doar pentru cei cu simţul umorului? Pe rug cu ei!