"Pur și simplu, pe de o parte sufăr că domnul Vlad Voiculescu nu mai este ministrul Sănătății, mie îmi plăcea foarte mult, făcea o treabă extraordinară pe care românii o meritau, deci din acest punct de vedere sunt, iată, foarte mâhnit, dar pe de cealaltă parte sunt foarte încântat pentru că asta înseamnă totuși viață democratică."
In mare, ar fi urmatoarele:
* Scandalul accesării datelor RENV de către consilierul său onorific, Ştefan Voinea, care a încălcat regulile de acces, încercând să se conecteze de pe adresa de IP a unui server privat din Germania. Procurorii DIICOT investigează cazul, pe baza plângerii depuse de Corpul de Control al premierului;
* Criza TIR-ului ATI defect de la Spitalul Victor Babeş, în care au murit trei oameni. Ulterior, au apărut informaţii că Vlad Voiculescu fusese informat despre faptul că TIR-ul are probleme;
* Situaţia cel puţin curioasă în care Vlad Voiculescu început să susţină o declaraţie de presă în direct, pe tema crizei de la Victor Babeş, la câteva zeci de secunde după ce premierul Florin Cîţu şi-a început propria declaraţie de presă în direct. Practic, din punct de vedere al televiziunilor şi al publicului, Voiculescu a vorbit "peste" Cîţu;
* Scandalul ordinului semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, care schimba criteriile de carantinare, şi care, în mod potenţial, punea în situaţia de a fi carantinate mai multe oraşe mari, inclusiv Bucureştiul. Moldovan a recunoscut că nu a vorbit cu premierul Cîţu despre acest ordin dar a susţinut că l-a informat pe Vlad Voiculescu.
* "Nu eu am scris ordinul şi în ordinul pe care îl voi modifica nu scrie nicăieri că oamenii trebuie să fie îngropaţi fără haine. O să verific", spunea Vlad Voiculescu în data de 8 aprilie, cu referire la situaţia acuzată de numeroase famili, îndurerate de faptul că nu pot să-şi îngroape cu decenţă morţii răpuşi de COVID.
Ulterior, ministrul avea să revină cu precizări pe Facebook:
"Tocmai am avut declarații de presă. Din păcate, în cadrul întâlnirii am preluat o informație greșită și am insistat asupra ei în dialogul cu reporterii, lucru pentru care îmi cer scuze".
... Din puncrul de vedere al lui Dan Barna, demiterea lui Vladutz a fost facuta pentru spectacol, pentru castig de popularitate:
"Florin Cîțu știa bine că avea în USR PLUS parteneri loiali. A verificat asta de zeci de ori în ultimele luni. Știa că suntem corecți, știa că eu personal, dar și colegii mei, am căutat întotdeauna calea unui acord rezonabil.
Știa Florin Cîțu la fel de bine că eram la câteva birouri sau un telefon distanță și eram dispus să discut zile întregi dacă era nevoie pentru a păstra unitatea coaliției, pentru a rămâne concentrați pe reforme, pentru a continua un efort pe care l-am început împreună.
În loc de asta, Florin Cîțu a decis să anunțe public demiterea unui ministru al USR PLUS în timp ce stăteam de vorbă despre variantele mature de soluționare a diferendului.
S-a pregătit din timp pentru o lovitură pe care și-a dorit-o spectaculoasă dar care s-a dovedit incredibil de imatură și dăunătoare stabilității coaliției. Florin Cîțu a generat în mod gratuit o criză politică majoră, perfect evitabilă pentru o victorie măruntă de orgoliu" spune Barna, într-o postare pe Facebook publicată miercuri, în jurul orei 23:
__... https://www.facebook.com/DanBarnaUSR/posts/1091531591257137...__
REZUMAT:
Ordinul buclucaș semnat de Andreea Moldovan, subalterna lui Voiculescu, dar despre care premierul nu fusese informat, a constituit motivul pentru care Cîțu l-a demis pe ministrul userist al Sănătății. Dorind să dea ministerul tot pe mâna unui userist, conform împărțelii care a stat la baza formării coaliției, premierul i-a propus portofoliul lui Dan Barna, care a refuzat. Astfel că Florin Cîțu s-a văzut obligat să asigure el interimatul la Ministerul Sănătății, până la negocierea următorului titular.
Pentru ca era un prost incompetent cam cum sunt mai toti parlamentarii si cei din guvern, si nu numai actualii toti din 89 incoace niste incompetenti, hoti si oameni rai, fara scrupule.
Nu cred ca a fost vorba de accidentele care n-au tinut direct de el (incendii la spitale, tir defect, etc.) si nici de contrele dintre Voiculescu si Citu.
PSD-AUR + Antena3-RomaniaTV au dat in Voiculescu de cand a fost doar propus ca Ministru al Sanatatii. L-au demonizat asa tare incat Citu si PNL au simtit nevoia sa se departeze de el.
Pe langa asta, au fost si intentiile lui Voiculescu: transparenta, concursuri pentru posturi, calculare a ratei de incidenta pe baza mai multor factori. A activat niste nemultumiri in randul unor oameni cu conexiuni la partide.
Cu alte cuvinte, a deranjat mafia din PSD-PNL.
Daca era vorba de performanta sau incompetenta, cum se face ca Bode, Vela sau Turcan sunt linistiti? Ca PNL a stat lipit de Anisie un an intreg desi facea gafe aproape cat Dancila?