Aceste persoane sunt scutite de impozitul pe venit, inclusiv cel din salarii, conform Codului fiscal, citez:
"ART. 60. Scutiri
Sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit următorii contribuabili:
1. persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, pentru veniturile realizate din:
a) activităţi independente, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere;
a^1) venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
b) salarii şi asimilate salariilor, prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3);
c) pensii;
d) activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, altele decât cele prevăzute la art. 105, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică;
e) transmiterea dreptului de proprietate şi a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moştenire, prevăzute la art. 111, indiferent de momentul dezbaterii succesiunii;"
Daca esti angajat angajatorul trebuie sa cunoasca aceste prevederi si sa nu-ti retina impozitul pe salariu, fara alta cerere din partea ta, bineinteles cu conditia sa depui, la dosarul de angajare, o copie a actului de incadrare in gradul de handicap grav.
sabin89 întreabă: