Trimite o cerere de reziliere a contarctului, recomandat cu confirmare de primire. Pastreaza un exemplar din cerere, pentru orice eventualitate.
Bună!
Având în vedere că, la ultimul Contract, ai schimbat tipul de abonament, se consideră că este vorba de un Contract NOU ( pe 24 de luni, bănuiesc )!
Dacă doreşti rezilierea Contractului ÎNAINTE de expirarea termenului MINIM ( Contract pe minim 2 ani ), atunci TREBUIE să PLĂTEŞTI contravaloarea abonamentului pe lunile rămase!
"8. Încetarea Contractului
Contractul poate înceta după cum urmează:
a) prin acordul părţilor;
b) prin reziliere conform art.1.16 din TCG;
c) prin denunţare unilaterală, solicitată de Client, cu un preaviz de cel puţin 30 de zile calendaristice, şi cu plata de juste despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulţit cu numărul de luni rămase până la
expirarea Perioadei minime contractuale, conform art.1.17 din TCG. Nerespectarea termenului de preaviz conduce la considerarea ca neconformă a solicitării de denunţare a contractului;
d) la data primirii notificării, fără intervenţia instanţei de judecată şi fără alte formalităţi, în cazul în care
Clientul persoană juridică îşi încetează activitatea, devine insolvabil, este iniţiată o procedură de lichidare
împotriva acestuia sau în caz de deces al Clientului persoană fizică;
e) în orice alte cazuri prevăzute în Contract sau legislaţia aplicabilă.
Încetarea Contractului nu exonerează părţile de răspundere pentru obligaţiile rezultând din Contract până
la data încetării sau ca urmare a încetării acestuia." - SURSA :
http://www.orange.ro/files/contracte/orange-contract-voce.pdf
Preferabil ca Cererea de renunţare la abonament prin denunţare unilaterală să o transmiţi în SCRIS, prin Poştă ( scrisoare recomandată cu Confirmare de primire )!
Asta pentru a putea demonstra respectarea termenului de preaviz de 30 de zile ( care se scurg de la data la care au primit Cererea ta, dată menţionată pe Confirmarea de primire care se întoarce la tine )!
Astfel că, la cel puţin 30 de zile după acea dată, va înceta Contractul DACĂ plăteşti contravaloarea pe lunile rămase!
Toate cele bune.
Pai ca daca spui ca m-ai o perioada contractuara de contract de 21 de luni, deci nu poti renunta, decat daca ai banii pentru cei 21 de luni sa platesti toti odata. exemplu daca ai abonament de 5 euro X 21de luni o sa platesti 105 euro si treci pe cartela.
sabin89 întreabă: