Pun o intrebare la care am convingerea ca majoritatea raspunsurilor vor fi la fel.
Cum credeti ca e mai bine pentru o persoana care nu doreste sa mai traiasca:
a) sa fie ajutata sa faca acest lucru in conditii OK sau
b) sa fie obligata sa traiasca cu riscul ca acea persoana sa isi ia viata in conditii nu tocmai bune.

Mie imi place varianta a). Totusi si varianta b) e o solutie buna si chiar e valabila in prezent. Nu are nici o importanta daca acel om e intr-o faza terminala a unei boli sau e batran, nu are pe nimeni si s-a saturat de viata. Nu are decat sa traiasca pana la capat, in orice conditii, bune sau rele ca e problema lui. Sa traiasca pana moare. Noi nu simtim ce simte el, deci poate sa-i fie oricat de rau, e traba lui. Noi ne simtim bine, suntem indiferenti la problemele lui, nici nu avem cu ce sa-l ajutam si daca avem iarasi nu e problema noastra, asa ca ii uram viata cat mai lunga
Ne va veni si noua randul. Nu se supara nimeni, totul merge bine asa de sute de ani, de ce sa schimbam ceva, de ce sa tinem cont de vointa unui om cand e vorba de viata lui? Oare e viata lui?

Pai te va judeca, poate ajungi in iad.

Corect, nu mai existi si s-a terminat tot. Partea cu pacatele de neiertat e buna pentru cei care cred in povesti si nu vad realitatea asa cum e.

Legislatia NU TREBUIE schimbata, exista riscul sa moara si aia care nu-si doresc daca la asta te referi. E o forma de a introduce pedeapsa cu moartea, in forma mascata, si contextul e larg, iar tema e vasta. Daca totusi te referi la un caz particular, sa stii ca oamenii nu-si iau viata ashea, aiurea. Daca vrea sa faca asta, inseamna ca are o problema psihica. Permanenta sau trecatoare. De exemplu, depresia. In functie de ce a trait, in functie de ce i se pare ca (...) Persoana trebuie atentionata ca atunci cand moare, moare definitiv. Nu doar o zi, un an, 5 ani, 15 ani. Si ce se intampla in cosciug e infiorator. In a 7a zi gazele imping fecalele afara din corp. Bacteriile transforma mortul dis stare solida in stare lichida, etc Baltacaie in cosciug, dupa ce viermii s-au facut cat porcii Explica-i asta/

Sunt de acord. Asta e gradul de incredere pe care-l putem avea noi oamenii intre noi. Intr-un scenariu trist si deloc fantezist ma si vad intr-un spital, la sectia ATI, intr-un stadiu terminal al unei boli, legat de pat, dezbracat, cu dureri mari, cu sonda de alimentare pe nas, cu masca de oxigen pusa neglijent, o parte unde trebuie, alta apasandu-mi pe ochi gata sa mi-l deschida, cu escare, pempars pentru adulti,, cu senzor de oxigenare pe deget, cu aparat de luat tensiunea, cu plasturi de monitorizare a ritmului cardiac, cu sonda uretrala si punga plina cu urina uitata neschimbata, cu urme de intepaturi peste tot de la analize si cu perfuzii, cu asistentele doctorii si infirmierele care te intorc de pe o parte pe alta, cu un grad mare de indiferenta, mai mult pregatindu-te pentru ora de vizita a "apartinatorilor" ca sa faca o prezentare cat mai frumoasa, asteptand-umi sfarsitul inevitabil. Asa o situatie poate dura saptamani, luni,... Poate voi avea norocul sa am o moarte mai OK, ca frumoasa n-am cum sa zic, dar nu e exclus si asa ceva cum am descris mai sus. Nu-mi fac probleme. Daca va fi asa rau ca mai sus, voi trai pana la capat. Oricum nu voi avea ce face. Voi fi legat de pat. Va fi bine, numai eu voi suferi, iar restul vor fi fericiti pana cand unii dintre ei va pati acelasi lucru. Daca mai si credem in forte divine, vom fi convinsi ca meritam si ca vom ajunge in rai. Daca voi fi intr-o asemenea situatie, asta-mi va fi norocul si nu voi cere nici un ajutor in sensul de a fi eutanasiat. Imi pasa mai putin de ce se va intampla cu corpul meu dupa moarte. As fi vrut In concluzie, mergem inainte ca e bine.

Ce trebuie lasat sa traiasca: suferinta sau omul? Sau amandoua? Biblia ne invata ca suferinta trebuie indepartata, si nu omul.

E frumos ce scrie in biblie, dar daca nu se poate elimina suferinta, mai bine ne luam dupa biblie si lasam omul sa sufere, ca doar nu suferim noi. Ce sa facem, asta e situatia. Doar o data murim si de ce sa nu fie in chinuri. Eu chiar as merita asa ceva, pentru ca nu pot ajuta pe nimeni si cu nimic care se afla intr-o situatie din asta si poate ca asa voi intelege si mai bine si prea tarziu cum e. Fiecare cu norocul lui si cu Dumnezeu inainte.

Dacă te referi la aparatele acelea care țin muribundul în viață și știm că tot va muri pentru și că nu se mai poate face nimic pentru el, nu știu ce să zic. Nu sunt nici pro și nici contra.
Moartea este o consecință inevitabilă a păcatului. Dar viața noastră nu trebuie să fie aceasta, ci cea veșnică.

Ca să mă judece, trebuie să fie cine să o facă.

Eh, eu zic ca este, tu ca nu, vom vedea cand vine momentul.

Cine esti tu sa iei viata unui om, fie el si intr-o boala terminala?
Nici Dumnezeu si nici legea nu permit asta.

Foarte bine zici, de ce sa-l scutim pe om de o suferinta inutila. Sa-l lasam sa se chinuiasca oricat si oricum, ca nu suntem Dumnezeu. El ne da, El ne ia, El ne face tot. Ignoranta si credinta sa fie la putere. E adevarat ca e o decizie dificila fiind ireversibila, dar totusi trebuie sa fim si putin rationali. Eu de exemplu, daca as fi intr-o asemenea situatie, as fi de acord sa fiu eutanasiat. In aceeasi masura insa, daca legea si credinta altor persoane, nu a mea, nu permit asta, atunci accept orice suferinta, umilinta si asa mai departe, in primul rand pentru ca nu am de ales. Sunt convins ca va fi foarte bine. Acea perioada de suferinta va trece, eu o voi suporta si evident ca in cele din urma voi muri si asta va fi tot. De moarte nu scapa nimeni.

La tine-i prostia la putere, odata ce nu poti accepta LEGEA si RELIGIA care nu-ti dau dreptul sa omori pe nimeni!
Aici nu-i vorba de ignoranta!
Ca nu te chinuie nimeni, de aceea exista medici si spitale, ti se dau medicamente sa treci peste durere. Din pacate, nimeni nu are dreptul sa-ti ia viata, sau sa-ti de pastile ca sa te eutanasieze.
Ceea ce vrei tu este inuman!
Cat priveste moartea, da, accept conceptul, ca toti murim la un moment dat, dar nu sunt de acord cu ajutatul sa omori pe cineva, ca aia este omor permeditat.

Am spus ca accept si legea si religia in mod fortat asa cum e si normal. Ca nu mi se pare OK, asta e problema mea si nu cred ca sunt singurul cu aceeasi parere. Era vorba de a face o alegere intre a muri demn si a muri in chinuri. Nu era vorba ca ma chinuie cineva. Problema era ca nu beneficiez de ajutorul dorit. Daca e mai uman sa lasi pe cineva sa se chinuie degeaba, cand acea persoana isi doreste in mod constient sa moara demn, e de discutat. Ca sunt medici si spitale care-ti dau medicamente sa treci peste durere, e iarasi de dicutat. Am vazut practic cum se trece peste durere cu medicamentele din spital. Sunt multe lucruri despre care ar trebui sa vedem daca sunt sau nu umane.

Inteleg de aici ca e inteligent sa mori in chinuri si esti prost daca vrei sa mori demn si fara chinuri. E o parere si o respect. Eu nu fac rationamente bazate pe credinta. Credinta difera de la un meridian la altul. Pentru mine faptele vorbesc. Cunoastera e mai de pret. Daca am sta toti numai dupa credinta, n-am mai merge nici la doctor, ca face El o minune si ne-am rezolvat. S-ar putea spune ca credinta si cunoasterea nu se exclud reciproc. Asa e, dar nici sa ne luam in tot ceea ce facem numai dupa povesti nu bine.
A fost destul de urata intrebarea pe care am pus-o, dar trebuie sa ne gandim si la aceste lucruri care apar inevitabil in viata noastra.
Daca as fi in situatia sa fac aceasta alegere pentru cineva, cu siguranta ca mi-ar fi foarte greu sau chiar imposibil sa o fac. As ezita, as amana, as spera ca se intampla o minune ca tot vorbiram de credinta si cel mai probabil acel cineva va ramane sa moara in chinuri. Totusi, daca acel cineva si-a exprimat clar aceasta dorinta si exista si confirmarea medicala, eu sunt de parere ca trebuie sa-i respectam dorinta.

Ti-am mai explicat de cate ori, nimeni nu moare in chinuri! Se pare ca tu nu poti pricepe asta.
Spitalul iti da morfina, te ajuta sa nu mori in durere. Eu nu stiu de ce vorbesti daca nu ai habar de asemenea masuri omenesti, care se iau automat, in cazuri terminale sau cu dureri foarte mari.
Nimeni nu moate in durere, toti priemesc morfina de la spital, daca este cazul.
Nu mai inventa povesti, ca nu mai suntem in epoca de piatra, sa lasam omul sa se chinuie si sa moara, in dureri si chinuri mari.

As fi vrut sa fie asa cum zici tu. As vrea sa nu fi priceput. As vrea sa fie totul o poveste, dar din nefericire, vorbesc despre ceva real. 26 de zile a stat sora mea in spital in conditiile pe care le-am descris si a murit acum in aprilie. In fiecare zi am fost la ea in vizita. In a 5-a zi mi-au spus ca are escare. Am cumparat eu saltea antiescara a doua zi si cand am ajuns cu salteaua la spital, ea deja avea saltea antiescara pusa. Doctorita mi-a spus ca are escara de acasa cand stiu ca nu avea. Apoi daca avea escara de acasa, de ce nu a fost folosita salteaua antiescara din prima zi? Si mai sunt si alte probleme. Mi-au spus si asistentele ca nu e sedata si am vazut si eu ca nu mai putea de durere si n-am sa descriu in detaliu. Deci stiu ca e usor sa presupui ca totul e bine si frumos. Realitatea e alta. Cum am si zis, fiecare are norocul lui. Asta m-a facut sa pun intrebarea si sunt multumit de raspunsuri. Ma asteptam sa dea toata lumea raspunsuri asemanatoare cu cele pe care le-ai dat tu, dar n-a fost asa si ma bucur. Sper ca intr-o zi, pe care cu siguranta n-am sa o prind, va fi mai bine. Stiu ca daca murea acasa, o facea mai repede, maxim o zi. M-am intrebat daca am facut bine ca am dus-o la spital. Nu am un raspuns la aceasta intrebare, dar am sperat ca fiind spital, cu personal medical pregatit, cu dotari corespunzatoare, va avea o sansa la viata. Rezultatul a fost o prelungire a suferintei cu 26 de zile. Probabil ca as face la fel daca as mai avea o situatie similara, dar increderea mea in spital a scazut mult.

Imi pare sincer rau de pierderea suferita, stiu prin ce treci foarte bine, pentru ca in ultimii 4 ani, mi-am pierdut ambii parinti, sora si cumnatul.
3 din ei cu cancer, care au beneficiat de morfina. Asadar, fizic nu au simtit durerea, dar psihic, ne-a terminat pe toti.
Pentru un caz, nu ar trebui sa generalizezi si nici sa te gandesti ca ai fii acceptat sa-ti tii sora acasa, sa o vezi in dureri groaznice si sa o lasi sa moara in chinuri, ca atunci nu ai fii un om normal.
A fost al spital, i s-a dat toata ingrijirea emdicala si banuiesc ca i s-au facut injectii sa nu simta durere.Asadar ce vrei mai mult de atat?
Escarele se fac din cazuza ca a stat nemiscata in pat, in pozitie nemiscata. Daca ai mers zilnic la ea, de ce nu te-ai obosit sa o ridici, sa o intorci, sa stati langa ea si sa o masati, in felul asta nu mai facea escare.
Ati dus-o intr-un spital de stat, unde nu a avut asistenta si infirmiera peronala, sa o intoarca tot timpul si sa-i faca masaje.
Nu arata cu degetul, cand nu este cazul!
Pacat ca s-a prapadit un suflet de om, dumnezeu sa o odihneasca!
Dar nu esti corect sa dai vina pe medici sau infirmiere, pentru starea irecuperabila in care ati dus-o pe sora ta.
I s-a prelungt viata, pentru ca asta a fost omeneste posibil, uneori intamplandu-se si minuni, ca omul sa-si revina.
Din pacate, nu s-a intampla si sorei tale, dar pentru asta, nu trebuei sa le gasesti tuturor vina, pentru ecea ce nu ati fost voi in stare sa faceti, cat a fost in viata.

Intr-adevar nu dau vina pe nimeni. Am vazut cum e sa fii doctor la ATI, sa fii singur la zeci de bolnavi, sa stai zi si noapte in conditiile acelea, sa vezi cum iti mor pacientii pe rand unul cate unul. Ajungi sa te obisnuiesti si nu ai cum altfel. La fel si asistentele infirmierele lucreaza in conditii nu tocmai usoare. Cand am dus-o pe sora mea la spital intrase in coma, de asta zic ca ar fi murit mai repede. La spital programul de vizita e scurt, de la 4 la 5 si nici atunci nu poti sta mult. As fi stat cu ea zi si noapte, dar nu se putea face asta. La escare nu e suficient sa o intorci o data pe zi. La spital privat nu are acces toata lumea din motive evidente si aici se vede rolul lui Dumezeu, cat e totul de corect si de bine. In realitate explicatia e simpla pentru cei care nu cred in el - nu exista si atunci nu ne ramane decat sa fim oameni, sa ne ajutam, sa fim responsabili de faptele noastre, sa muncim, sa fim corecti si asa mai departe. Raman la parerea mea, ca i-au fost prelungite chinurile nu viata. Din start doctorii au spus ca nu are nici o sansa si nici nu avea cancer. Imi pare si mie rau de pierderea celor dragi pe care ai suferit-o in ultimii 4 si cred ca fiecare caz in parte e unic si de aceea nu generalizez. As vrea sa nu ajung si eu asa, dar poate ca nu ar fi rau sa trec si eu prin ce a trecut sora mea. Daca as fi avut mai multa grija de ea inainte de a se imbolnavi, sunt sigur ca nu se ajungea aici, deci imi asum toata vina pentru ce s-a intamplat.

Psihologul iti da o perspectiva noua, mereu e bine sa te sfatuiesti cu cineva, mai ales ca acela este profesionist.Dar e alegerea ta sa faci cum consideri tu.