In cazul tau schimbarea numelui se poate face pe doua căi: pe cale judecătorească, printr-o cerere depusă la judecătoria de domiciliu sau pe cale administrativă conform OG 41/2003, cu md. şi compl. ulterioare, pentru motivele şi cu procedura prevăzută de acest act normativ, citez:
„ART.4.(1) Cetãţenii romani pot obţine, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativã a numelui de familie şi a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea, în condiţiile prezentei ordonanţe.
ART.6.(1) Persoana care solicitã schimbarea numelui pe cale administrativã depune o cerere la serviciul public comunitar de evidenţã a persoanelor, denumit în continuare serviciu public, aflat în subordinea consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, în a cãrui razã teritorialã îşi are domiciliul. Cererea se depune personal sau prin împuternicit cu procurã specialã sau împuternicire avocaţialã.
(2) Cererea de schimbare a numelui trebuie sa fie motivatã prin unul dintre cazurile prevãzute la art. 4 alin. (2) şi (3) şi sa fie însoţitã de urmãtoarele acte:
a) copii legalizate de pe certificatele de stare civilã ale persoanei care solicita schimbarea numelui;
b) un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat, potrivit art. 10, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea cãruia sa nu fi trecut mai mult de un an;
d^1) cazierul judiciar şi cazierul fiscal ale solicitantului;
e) orice alte acte pe care solicitantul le considera necesare pentru motivarea cererii sale."