OUG 158/2005, cu md. si compl. ulterioare, prevede perioade care se iau in considerare, numite perioade asimilate. Ti le citez si vezi daca te incadrezi in vreuna:
"ART. 8
(1) Stagiul de cotizare în sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzut la art. 7, se constituie din însumarea perioadelor:
a) pentru care s-a achitat contribuţia asiguratorie pentru muncă;
b) pentru care s-a achitat contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de către angajator sau, după caz, de către asigurat, respectiv de către fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale sau bugetul asigurărilor pentru şomaj;
c) pentru care s-a achitat contribuţia prevăzută la art. 3 alin. (3);
d) pentru care persoanele sunt asigurate fără plata contribuţiei potrivit art. 3 alin. (2).
(2) Se asimilează stagiului de cotizare în sistemul de asigurări sociale de sănătate perioadele în care:
a) asiguratul beneficiază de concediile şi indemnizaţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;
b) a beneficiat de pensie de invaliditate;
c) a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu examen de licenţă sau de diplomă organizat în prima sesiune. Dovada absolvirii cursurilor de zi ale învăţământului universitar se face cu diplomele eliberate de instituţiile autorizate, în condiţiile legii. Dovada duratei normale a studiilor respective se face cu diploma de absolvire, foaia matricolă sau cu adeverinţă eliberată de instituţia de învăţământ superior;
d) a beneficiat de indemnizaţie lunară pe perioada concediului de acomodare, potrivit Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, de indemnizaţie pentru creşterea copilului potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
d^1) persoanele asigurate au realizat, în temeiul legislaţiei interne a unui stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau a Confederaţiei Elveţiene pentru care sunt incidente prevederile legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, stagii de asigurare atestate prin intermediul formularului european privind totalizarea perioadelor de asigurare, eliberat de instituţia competentă la care acestea au fost asigurate anterior;
(3) Perioadele prevăzute la alin. (2) se asimilează stagiului de cotizare numai dacă în aceste perioade asiguratul nu a realizat stagii de cotizare în înţelesul prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă."
anonim_4396 întreabă:
sabin89 întreabă: