| TheHunter38 a întrebat:

Sallut, daca se face un contract de inchiriere petntru o gasrsoniera de 1 an, se poate intrerupe contractul mai repede?
Fara a plati despagubiri?

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Da, se poate face rezilierea contractului, conform celor prevazute in acesta.
De regula este necesara o instiintare in acest sens, cu respectarea unui termen stabilit prin contract sau lege.
Conform Codului civil, citez:
"ART.1.824.Închirierea făcută fără determinarea duratei
  (1) Atunci când contractul de închiriere s-a încheiat fără determinarea duratei şi nu s-a convenit altfel, chiriaşul poate denunţa contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei.
  (2) În cazul prevăzut la alin. (1), locatorul poate denunţa contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic de:
  a) 60 de zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este de o lună sau mai mare;
  b) 15 zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este mai mic de o lună.
  ART.1.825.Denunţarea închirierii încheiate pe durată determinată
  (1) Dacă închirierea este pe durată determinată, locatarul poate denunţa unilateral contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 60 de zile. Orice clauză contrară este considerată nescrisă.
  (2) În cazul în care închirierea este pe durată determinată, iar în contract s-a prevăzut că locatorul poate denunţa unilateral contractul în vederea satisfacerii nevoilor locative proprii sau ale familiei sale, acestei denunţări i se aplică termenul de preaviz prevăzut la art. 1.824 alin. (2)."

1 răspuns:
| BogdanDediu a răspuns:

Nu cred ca poti sa il inchei mai repede fara sa platesti vreo ceva!