| Deby a întrebat:

Salut, am 2 amenzi mai vechi, ce se intampla daca nu le platesc ca am auzit ca s-a scimbat codul rutier, se baga penalizari daca nu le platesc, sau chestii de genu?

3 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Deocamdata nu s-a schimbat OUG 195/2002 Codul rutier), rep. in 2006, cu md. si compl. ulterioare, in privinta amenzilor.
Daca nu platesti amenzile se vor trimite spre executare la compartimentul de impozite si taxe de la primarie. Daca nu te pot executa silit atunci pot sesiza judecatoria pentru transformarea amenzilor in ore de munca in folosul comunitatii, conform OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, citez:
"ART. 39^1.(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea din amendă care a fost achitată.
  (2) În cazul în care contravenientul, citat de instanţă, nu a achitat  amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
(3) Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă recursului.  
  (4) Urmărirea punerii în executare a sentinţelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia, în colaborare cu serviciile specializate din primării."

| CPAElites a răspuns:

Platesti cu casa peste 10 ani laughing

| Deby explică:

Nu am casalaughing