Alocatia de stat pentru copii se acorda pana la terminarea cursurilor liceale sau a scolii profesionale.
Conform L.61/1993, rep. in 2012, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 1
(1) Se instituie alocaţia de stat pentru copii ca formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare.
(2) Beneficiază de alocaţie de stat pentru copii toţi copiii în vârstă de până la 18 ani.
(3) Alocaţia de stat pentru copii se acordă şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora, precum şi tinerilor cu handicap care urmează o formă de învăţământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
(4) Tinerii prevăzuţi la alin. (3) care repetă anul şcolar nu beneficiază de alocaţie de stat, cu excepţia celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical."