| xAdyTzu a întrebat:

Astazi in trafic am fost injurat,mi-au fost adresate semne obscene si mai avea putin sa ma lua la bataie. Daca as fi sunat la politie, conflictul s-ar fi incadrat la insulta sau nu s-ar fi luat nici o masura?

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Daca ai fi sunat la politie puteau sa-l amendeze, fapta constituie contraventia prevazuta de OUG 195/2002, rep. in 2006, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 102.(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:
22. săvârşirea de către conducătorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanţilor la trafic;"
Amenda este de la 9 la 20 puncte-amenda, in prezent de la 1.305 lei la 2.900 lei.
Injuria si insulta nu mai constituie infractiuni inca din 2005, cand au fost abrogate din Codul penal si nu au mai fost prevazute in Codul penal actual.
Bineinteles ca va trebui sa poti proba cele intamplate.

6 răspunsuri:
| ROB3RT89 a răspuns:

Salut,
Era o pierdere de timp.
Mai stateai sa scrii si plangerea.
Oare ai fost injurat degeaba?
Mai stiu eu "morti" care dorm pe banda a doua si cand le dai flesh nici macar nu au bunul simt sa treaba pe banda 1.
Cum sa nu injuri in cazu asta?
Dar na, poate in cazul tau nu ai gresit cu nimic...

| xAdyTzu explică (pentru ROB3RT89):

Daca as fi gresit, intelegeam criza barbatului.Probabil era si in stare de ebrietare

suntserios
| suntserios a răspuns:

Daca ai fi sunat la politie te ar fi pus sa te duci la cea mai apropiata sectie si sa depui o plangere

| xerxes1 a răspuns:

Este pierdere de timp sa apelezi la politie.

| Levente99 a răspuns:

Salut. Sunt interzise adresarea de semne obscene si injurii in trafic celorlalti participanti. Sigur se lua ceva masura dar nu mai stiu ce+daca nu aveai prea multi martori sau poze/filmare si respectivul pleca nu aveai prea multe sanse.

| xAdyTzu explică:

Pe scurt, din lipsa de probe si din cauza ca nu au fost martori, nu se poate face nimic.