Daca face plangere penala vei fi cercetat si posibil condamnat penal pentru inselaciune si vei fi obligat sa restitui telefonul sau contravaloarea acestuia, daca nu-l mai ai sau s-a defectat intre timp.
Conform Codului penal, citez:
"„ART.244. Înşelăciunea
(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2)Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală."
Păi el cum va dovedi că eu am făcut aşa ceva?
Cum el ca zice ca a trimis, eu pot spune ca nu a trimis si tot aşa
Poate dovedi cu actul primit la cumparare, certificatul de garantie, martori, etc.
Te crezi foarte destept, doar ca o s-o dai urat in bara, daca nu te impaci cu respectivul.
Datele pe care eu le-am dat au fost false...nu mă poate identifica
Nu mă dau destept, doar intreb si eu de curiozitate
Au fost false si datele la care ti-a trimis telefonul, respectiv numele si prenumele si adresa?
Da
Mai lasa-ma! Si cum ai ridicat telefonul?
Păi nu mi-a cerut buletinul sau ceva...m-a sunat ca ajunge comanda la dresa pe care am dat-o am schimbat telefonul si gata
Si nr. de telefon? Stii ca si cartelele se inregistreaza?
Dosar penal pentru inselaciune. Nu cred ca e complicat sa dovedeasca ca el a trimis un telefon original.
Zic asta pentru că el nu are nimic la mână. E luat din altă parte, de la un prieten, nu-i luat nou din firmă sau ceva.
El a avut telefonul si cam atât, niciun act la mână
skillet17 întreabă:
Classiffied întreabă: