Daca diferenta de varsta dintre voi este mai mare de 3 ani, chiar cu o zi, si intretii relatii sexuale cu ea te expui la a fi condamnat pentru act sexual cu un minor, luandu-se impotriva ta o masura educativa privativa de libertate, respectiv sa fii internat intr-un centru educativ sau centru de detentie, avand in vedere prevederile Codului penal, citez:
"ART. 220.Actul sexual cu un minor
(1)Raportul sexual, actul sexual oral sau an.l, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau an.lă comise cu un minor cu vârsta între 14 şi 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Fapta prevăzută la alin. (1), săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(6) Faptele prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi la alin. (4) lit. e) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani.
(7) Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(5) se pedepseşte."
Avand in vedere cele de mai sus te sfatuiesc sa o convingi sa mai astepte.
Mulțumesc mult pentru răspuns! Eu tot am incercat sa mai vorbesc cu ea și să o conving sa mai aștepte dar ea îmi zice că este pregătită din orice punct de vedere?♂️ mulțumesc pentru răspuns
Vezi ce diferenta de varsta aveti. Daca este mai mult de 3 ani explica-i ca te poate baga in necazuri, eventual ii spui de infractiune.
I-am zis dar nu înțelege vrea neapărată ea tot îmi zice că nu se întâmplă nimic? dar de unde să știi bro oricum am lăsat-o
Parerea mea este ca fata este prea mica si nu este bine sa faca sex inca... adica are 13 ani nu poate sa gandeasca ca la 16 ani si posibil o sa regrete mai incolo. Incearca sa o convingi sa mai astepte macar un an. Dar daca nu se poate macar foloseste prezervativul si ai mare grija!
Bro sa mă bați nu as face asta cu o fata de 13 ani am rugat-o sa mai aștepte dar nu vrea... Am lăsat-o decât să îmi fac probleme
anonim_4396 întreabă: