| Alin900ppp a întrebat:

Salut, Cât timp rămâi fără permis după noua lege 11 iulie 2024 dacă ieși pozitiv la droguri la sânge

2 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Noua lege (de fapt OUG) nu se refera la infractiuni, acestea sunt prevazute de Codul penal, citez:
"ART. 336. Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
  (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o
îmbibație alcoolică de peste 0, 80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.
(3) Dacă persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor practice ale
examenului pentru obținerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi."
Si in cazul condamnarii, indiferent de felul acesteia, permisul de conducere se anuleaza.

| eliancodrut a răspuns:

Mai pe scurt:
Daca iesi pozitiv la proba de sange, este fapta penala si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani.
Permisul se anuleaza si pentru un nou permis, dupa un termen prevazut in Codul rutier, trebuie sa faci din nou scoala de soferi si sa dai examen pentru permis.