Conform OG 2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 14.(1)Executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancţiunii.
(2)Prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale poate fi constatată chiar şi de instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale."
Prescriptia inseamna ca nu mai esti obliogat sa platesti amenda stabilita prin procesul-verbal de contraventie.
Aceasta prevedere nu se aplica in cazul tau, avand in vedere ca inca nu s-a incheiat procesul-verbal de contraventie, fiindca nu se stia exact cine este vinovat de fapta contraventionala, doar ai fost chemat sa spui cine a condus masina si apoi se va incheia p.-v.c. si vei fi sanctionat tu (daca tu ai condus) sau cel care a condus.
Conform OG 2/2001, citez:
"ART. 13.(1) Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei."
Aceasta inseaqmna ca se mai poate incheia legal p.-v.c., termenul de 6 luni fiind termenul de prescriptie a raspunderii contraventionale iar abia dupa incheierea p.-v.c. incepe sa curga termenul de 2 luni.
sabin89 întreabă: