Sancțiunile și măsurile care se impun în cazul în care te oprește poliția și nu ai o poliță RCA valabilă:
o amendă destul de mare, cuprinsă între 1000 și 2000 de RON
reținerea certificatului de înmatriculare
reținerea plăcuțelor de înmatriculare (conform art. 112, alin 1, lit. s, respectiv art. 112, alin 3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare)
înmatricularea autovehiculului poate fi suspendată din oficiu dacă asigurarea RCA este expirată de mai mult de 90 de zile de la data constatării…
mașina va fi radiată din circulație dacă nu faci dovada plății RCA în 30 de zile de la data în care ai fost prins de poliție
În cazul în care se constată lipsa poliței RCA, polițistul rutier va elibera o dovada înlocuitoare fără drept de circulație. Certificatul de înmatriculare va fi restituit în momentul prezentării documentului privind încheierea asigurării.
Conform L.132/2017, citez:
„ART.37.Contravenţii şi sancţiuni
(1) Constituie contravenţie săvârşirea următoarelor fapte:
(9) Încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare prevăzute la art. 3 şi a obligaţiilor prevăzute la art. 6 alin. (6) şi (7) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare/înregistrare a vehiculului până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării. Constatarea şi aplicarea acestora se fac de către personalul poliţiei."