| Maripapaia a întrebat:

Salut.
Ce sunt pensiile speciale?
E bine sau rau daca vor fi abolite?
Ce parere aveti despre PNL?

10 răspunsuri:
Bula
| Bula a răspuns:

Pensiile, in principiu, se calculeaza dupa CONTRIBUTIA la fondul de pensii a fiecarui salariat.
Pensiile speciale s-au inventat pentru a "premia" unele categorii de functionari publici care - chiar daca au avut un mandat relativ scurt de 4-5 ani - sa primeasca o pensie SUPLIMENTARA de "merit" pentru ca au ocupat aceea functie candva. Aceste pensii SUPLIMENTARE (pentru 4-5 ani de functie) deseori sunt chiar mai mari decat pensia unui angajat care a contribuit la nivelul salarului mediu pe economie, timp de peste 25 ani.
Si, repet, aceste pensii se acorda PESTE pensia pe care individul pentru contributia din salarul obisnuit, chiar si daca si acel salar a fost "special", mai mare.

Pensiile "speciale" care se platesc "suplimentar" totalizeaza cumulat sume compatibile cu fondul normal de pensii.
Consider ca, pentru functiile speciale este suficient sa ai salariul special, respectiv si pensia aferenta, calculata dupa perioada si valoarea acelor salarii!

Daca aceste pensii suplimentare ar fi abolite, atunci s-ar putea mari sensibil valoarea punctului normal de pensie!

Despre partide nu generalizez nici o parere. Partidele sunt formate si conduse de indivizi care le reprezinta.
Deci, eu as prefera sa cunosc CV-ul integral a FIECAREI persoane care vor- sau deja ocupa cate un post public, cuprinzand atat realizarile cat si esecurile fiecaruia - chiar daca la alegere nu sunt propusi individual, ci pe liste.

Salontanul
| Salontanul a răspuns:

Pensiile speciale sunt cele de parlamentari. Ei au pensii dupa 2-3 mandate.

| gabicoo a răspuns:

PNL a fost acaparat de fostul PDL.
Aici se potrivește zicala " Lupul își schimbă părul dar năravul ba ".
Practic e ciuma portocalie vopsită în galben.
Nici cu ciuma roșie nu ne mândrim ( UIE Dragnea ) dar ciuma portocalie a fost cea mai rea.

| AC4S4 a răspuns (pentru gabicoo):

Alianta PNL-PDL era mai rea decat PSD?
Uita-te la orasele administrate de primari si consilii PNL-PDL (Cluj-Napoca, Timisoara, Sibiu, Oradea, Brasov, Arad), la Transilvania in general (care a votat mai mereu cu PNL-PDL) si la orasele administrate de primari si consilii PSD, la Moldova-Muntenia in general.

Nu vorbim de administrare perfecta, dar PSD-ul nu-l poti pune nici macar la egalitate cu PNL-PDL, ci mai jos.

| gabicoo a răspuns (pentru AC4S4):

Dar ce zici de Suceava? Capitală de județ! Nu?
Oraș administrat de primarul PNL Lungu din 2004 fără întrerupere.
Mizerie,gunoaie,străzi pline de gropi, noroaie, câini comunitari, rahatul de la stația de epurare transportat cu basculantă la fosta groapa de zgură a CET-ului, etc.
Ce zici de tăierea de salarii și pensii din 2010 făcută de guvernul Boc?
Ai?

| AC4S4 a răspuns (pentru gabicoo):

Ești conștient că guvernul Boc a prins fix perioada crizei mondiale? Nu am fost singura țară cu astfel de măsuri. În multe alte țări din Europa au scăzut salariile, pensiile, au crescut taxele.

În rest, ce sa zic de Suceava, pădure fără uscături nu există. Însă, in cazul administrărilor PSD, nu prea vedem pădurea, vedem doar multe uscături.

| gabicoo a răspuns (pentru AC4S4):

Acele tăieri de salarii și pensii au dus la scăderea consumului și implicit la prăbușirea sectorului privat.
Da era criză mondială dar ministerul condus de Udrea a avut la dispoziție miliarde de euro care au fost aruncate pe fereastră: parcuri prin sate făcute pe imașul comunal, terenuri de fotbal în pantă, gala Bute, etc. Bani existau deci nu a fost necesară tăierea salariilor.
PNL-liștii urlă că nu se fac autostrăzi dar nici pe vremea lor nu s-au făcut.
Și revenind la Suceava de tov. Flutur Gheorghe ce zici? Acest nume odios nu-ți este cunoscut? A nenorocit tot județul în cele două mandate ale sale.
Da! Pădurea în Suceava nu o vom mai vedea cât de curând mulțumită firmelor austriece aduse de Flutur. Firme care toaca la propriu pădurile frumoasei noastre Bucovine.
Să nu crezi că sunt vreun fan PSD. Nu i-am votat și nu am să-i votez vreodată. Dar de 15 ani Suceava e distrusă de mafia portocalie. Iar eu pur și simplu nu-i mai suport.
Să fii iubit.

| AC4S4 a răspuns:

Pensiile speciale mi se par bani alocati degeaba. E bine daca vor fi abolite.
PNL-ul, dintre toate partidele care candideaza, mi se pare cel mai potrivit pentru mine. Desigur, mi-as fi dorit sa votez cu altcineva, insa nu poate candida acel partid din cauza numarului mare de semnaturi cerut (200.000).
Optam intre PNL si PMP. Insa, PMP-ul prea o arde cu unirea cu Republica Moldova, ceea ce nu imi place.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Care pnl ca eu stiu ca doar pdl mai exista

| DanielDanny a răspuns:

Tot ce știu e că pensiile speciale sunt ceva in plus oferite pe lângă pensia normala!
Când PSD a vrut să facă pensii speciale pentru militari care au luptat în război (al doilea răsboi mondial sau Afganistan nu mai știu sigur), toți ceilalți din guvern le-au numit pensii nesimțite!
Însă după 1-2 ani cei din guvern și-au vital pentru ei înșiși o pensie specială! Ete surpriza! (La militari e nesimțită și la guvernanți e specială!

Sincer tot ce am văzut până acum a fost oameni din PSD care de fiecare dată când au încercat să voteze/ să facă o lege buna pentru popor ete fix atunci li s-au făcut dosare și luați în judecată, ceea ce nu poate fi o coincidență!
Ponta a vrut să șteargă datoriile țării la Petrom, nu a fost lăsat! Și după ce a plecat după un timp am aflat că Președintele a vrut sau chiar a reușit să șteargă datoriile Germaniei fata de noi! Unu a vrut sa ne scape de datorii și altul șterge datoriile altor țări față de noi!