Deci sunt 2 variante: scoala depune dosarele sau elevul. Daca depui tu, poti depune unde stai, scoala depune acolo unde are ea sediul.
Retin ca ti-am raspuns la aceasta intrebare.
Scoala o poti face oriunde in Romania, indiferent de domiciliu dar examinarea o poti sustine, de regula, doar acolo unde ai domiciliul sau resedinta (flotant). In cazul tau poti sustine examinarea doar in Bucuresti, bineinteles daca n-ai resedinta in jud.Ilfov. Exista cateva exceptii, nu cred ca este cazul tau.
In sensul aratat sunt prevederile OUG 195/2002 (Codul rutier), rep. in 2006, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 24
(1)Examinarea pentru obţinerea permisului de conducere şi eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul ori reşedinţa în sensul art. 23^1 alin. (2) sau, în cazul celor aflaţi la studii în România de cel puţin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc.
(1^1)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), candidaţii care solicită obţinerea categoriilor Tr, Tb sau Tv, precum şi candidaţii cu dizabilităţi fizice pot fi examinaţi de autoritatea competentă pe raza căreia se află şcoala de conducători auto autorizată unde aceştia au absolvit cursurile de pregătire teoretică şi practică."
Examenul il dai unde ai resedinta pe actul de identitate. Daca nu ai mutatie in ilfov examenul il dai in Bucuresti