Neplata cu rea-credinţă sau amânarea plăţii unei amenzi de circulaţie, ori a altor taxe în contul administraţiilor publice locale, indiferent de valoarea acestora, poate avea consecinţe nefavorabile pentru cei în cauză.
Din momentul în care agentul constatator (organele de poliţie, în general) a încheiat un proces-verbal de constatare a unei contravenţii la regimul de circulaţie pe drumurile publice şi în care esti obligat să plătesti o amendă, ai la dispoziţie 48 de ore pentru a plăti jumătate din cuantumul acesteia. La expirarea acestui termen, plata amenzii se va face în integralitatea sa.
Mai departe, organele de poliţie, în termen de maxim 90 de zile de la emitere, trebuie să transmită procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei direcţiilor fiscale locale. Din momentul primirii, mai departe, administraţia publică locală (primăriile, adică), prin direcţia de taxe şi impozite, are obligaţia de a trimite o somaţie contravenientului.
Deci teoretic ai 90 de zile pana ajunge la ANAF.
Daca esti cumparator la inmatriculare nu se cere certificat de atestare fiscala pe numele tau ci pe numele vanzatorului.
In orice caz, daca esti vinovat, este bine sa platesti amenda in maximum 15 zile de la primirea procesului-verbal de contraventie, ai inlesnirea de a plati numai jumatate din minimul amenzii.
Ca sa fie clar... daca tu vrei sa iei masina pe numele tau nu ai nicio problema cu amenda. Problema e cand vrei sa scoti masina de pe numele tau.
Daca vrei sa inregistrezi pe rol masina nu ai nevoie de certificatul tau fiscal, nici al vanzatorului. Doar cand o inscrii in circulatie (o inmatriculezi) iti trebuie certif fiscal de la vanzator. El trebuie sa aiba platite taxe, impozite, amenzi, etc.
Cam 3 săptămâni.
"...ai la dispoziţie 48 de ore pentru a plăti jumătate din cuantumul acesteia."
Ai de fapt 15 zile, s-a modificat termenul de ceva timp, dar nah, asa e cand dai copy/paste la articole de pe net vechi de ani de zile...
"ai la dispoziţie 48 de ore pentru a plăti jumătate din cuantumul acesteia. La expirarea acestui termen, plata amenzii se va face în integralitatea sa."
are 15 zile la dispozitie in primul rand, dar na cand copii cuvat cu cuvant de pe zf.ro un articol vechi de 7 ani cam dai informatii false.
In al doilea rand nu are nicio legatura raspunsul tau cu intrebarea lui...