Procesul-verbal de contraventie, daca nu este inmanat direct, se trimite la adresa de domiciliu sau resedinta. De la data primirii acestuia curge termenul de 15 zile in care poti plati jumatate din minimul amenzii.
Conform OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 16.(1)Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; numele, prenumele, domiciliul şi codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac şi instanţa la care se depune plângerea."
O sa il primesti acasa si din momentul ala ai 15 zile. Sunt curios ce ai rezolvat insa ca nu l ai semnat.
Conform ORDONANȚEI nr. 2/ 2001, termenul de primire a procesului verbal este de o luna de zile. Dar atentie, nu cand l-au trimis ei, ci cand ai semnat de primire. De aceea cand semnezi de primire pui si data. Unii au "anulat" amenda, deoarece nu s-au dus la posta sa ridice procesul verbal, nefiind acasa cand a venit postasul.