OUG 195/2002, rep. in 200, a fost modificat de multe ori pana acum, inclusiv toate infractiunile au fost trecute in Codul penal, incepand cu 2014, dar nu s-a schimbat nimic privind alcoolemia.
Conform Codului penal, citez:
"ART. 336.Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0, 80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă."
Daca alcoolemia a fost de 0, 85 in aerul expirat atunci in sange va fi de cca 1, 78.
Consecintele sunt un dosar penal si persoana poate fi condamnata la inchisoare si permisul va fi anulat. Se poate obtine un nou permis la 6 luni sau 1 an de la data executarii pedepsei, in primul caz daca pedeapsa a fost cu amenda sau executare iar in al doilea daca a fost cu suspendarea executarii.
Stiu ca e grav dar sper sa te audă dumnezeu si sa-mi pot recăpăta permisul chiar si dupa cum ai spus tu dupa 1 an :-( e bine si asa Multumesc frumos pentru raspuns sper sa fie cum spui tu
Nu spun eu asta, o spune OUG 195/2002, rep. in 2006, cu modificările şi completările ulterioare, citez:
"ART. 116. (1) Persoana al cărei permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) şi la art. 115 alin. (1) se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, după caz, dacă a intervenit una dintre situaţiile următoare:
a) au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de muncă;
b) a trecut un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;"
De ce ai vrea sa iti mai recuperezi permisul? ca data viitoare sa omori si pe cineva cand te sui beat la volan?