Salut.Ar putea primii atât ei cât şi părinţii lor avertismente sau chiar şi amenzi din parte poliţiei, atât cât partea vătămată depunde plângere sau se sesizează, iar copii de la părinţi, pot primii în cel mai rău caz o lecţie de bună purtare şi cei şapte ani de acasă alături de educaţi însoţită şi de o mică muştruluială!
O seară bună!
Vor fii prinsi, stai cuminte!
Sunt camere de luat vederi peste tot si mai devreme sau mai tarziu, unul din ei isi va face aparitia in mall si va fi imediat luat pe sus de securitate, asta daca nu cumva este deja identificat de vreun vecin sau coleg de scoala.
Acela care v-a fii prins, va spune imediat cine ii sunt si prietenii cu care a furat carutul, ca doar nu se va sacrifica singur.
Nu are importanta ca i-au rupt doar 1 bara caruciorului, l-au furat in primul rand, iar fapta asta este o incalcare a legii, care trebuie pedepsita.
Amenda vor primii toti, asta-i clar, plus plata integrala a caruciorului.
anonim_4396 întreabă: