Nu mai da nici un ban daca nu ai contract
Stai și tu cat poți de mult acolo n un mai plati nici întreținerea și dul cu vorba până când vine să te dea el afara
Nu tine laptopuri bani ceva de valoare pe acolo că te poți trezi peste noapte că îți schimbă el ție ială când ești plecat de acasă
Așa că mișcarea cu el că șoarecele cu pisica
Și până la urmă pleci de acolo dacă tot nu ai contract și tot susții că i-ai dat bani și nu ți-a dat factura și să te cheme la poliție în judecată
Că tu aștepți factura pentru banii pe care i-ai dat
Și dacă te cheamă la poliție tot așa spui Domnule am dat banii ăștia
Exact pe care i-ai dat în realitate Oana acum și nu mi-a dat factura chitanță nimic așa
Asta înseamnă că a înșelat statul
Așa ca vs rog sa aplicați legea
Ce spune legea 3 luni de pușcărie
Nu vreau să mă antepronunt. Așa că eu cred că cel mai bine ar fi să deschideți un dosar penal
Pt că eu am înțeles că în băii aceștia pe care i-am dat pot locui până la sfârșitul anului următor nu doar o luna
Daca ai acte de închiriere schimba ială
Daca.o.sparge.sa îți dea cei 50 000 euro care erau pe masa.
El nu are voie sa intre in casa ta
Că e casa ta atâta timp cât și platit chiria
Aici nu se aplica regulile astea. El Nu are contract de inchiriere, nu exista vreo dovada ca el a inchiriat locul si plateste bani, asadar proprietarul poate intra oricand in casa.
Daca nu are contract atunci să plece de acolo
Asa patesti cand nu faci contract de inchiriere. Nu ai drepturi si esti la degetul mic al proprietarului.
Nu are ce sa ti se intample daca pleci, dar sfatul meu e sa ii dai macar jumatate din chirie si utilitati. Macar tu sa fii ala cu bun simt.
Cauta in alta parte si fugi de acolo. Da-i chiria pe luna respectiva si fugi sau obliga-l sa faceti acte si sa nu mai intre peste tine
Sunt 2 săptămâni din a 3-a luna de chirie care s-au scurs, nu aș vrea să îi mai dau banii de chirie pe luna asta ținând cont că în lunile astea si el a stat adunat aproape 2 săptămâni fără să îmi ceară voie. vreau să las chiria intactă și să plec, fără vreo pretenție din partea propietarului.
Nu mai da nici un ban daca nu ai contract
Stai și tu cat poți de mult acolo n un mai plati nici întreținerea și dul cu vorba până când vine să te dea el afara
Nu tine laptopuri bani ceva de valoare pe acolo că te poți trezi peste noapte că îți schimbă el ție ială când ești plecat de acasă
Așa că mișcarea cu el că șoarecele cu pisica
Și până la urmă pleci de acolo dacă tot nu ai contract și tot susții că i-ai dat bani și nu ți-a dat factura și să te cheme la poliție în judecată
Că tu aștepți factura pentru banii pe care i-ai dat
Și dacă te cheamă la poliție tot așa spui Domnule am dat banii ăștia
Exact pe care i-ai dat în realitate Oana acum și nu mi-a dat factura chitanță nimic așa
Asta înseamnă că a înșelat statul
Așa ca vs rog sa aplicați legea
Ce spune legea 3 luni de pușcărie
Nu vreau să mă antepronunt. Așa că eu cred că cel mai bine ar fi să deschideți un dosar penal
Pt că eu am înțeles că în băii aceștia pe care i-am dat pot locui până la sfârșitul anului următor nu doar o luna
Da i prin gurita!
E un jeg care profita de naivitatea ta.
Cauta urgent alt loc si pleaca.
Classiffied întreabă: