Depinde de situatie - localitate, perioada si relatii.
Am obtinut duplicatul certificatului de nastere al fiului intr-o ora, este drept ca intr-un oras mic si cunoscand functionarii.
Cat o sa dureze in cazul tau afli de la Starea civila a primariei unde a fost inregistrata nasterea si tot acolo afli daca poti accelera eliberarea.
Depinde de regimul eliberarii actelor de stare civila din zona ta.
Se poate elibera in regim de urgenta in 24 de ore, sau chiar in termen de 2 zile (contracost, evident). Termenele difera de la o institutie la alta.
Intereseaza-te despre asta la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la primăria unității administrativ-teritoriale care are în păstrare registrul de stare civila sau de la domiciliul ori reședința solicitantului.