| costin007 a întrebat:

ce se intampla daca nu platesti amenda primita pentru adeverinta?

8 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Dacă nu plateşti amenda aceasta va fi trimisă la serviciul de impozite şi taxe de la domiciliul tău şi va fi luată când te vei duce să plateşti un impozit. Dacă nu eşti plătitor de impozite se va încerca executarea silită, în primul rând prin poprire pe salariu sau conturi din bănci.
Dacă nu ai bunuri executabile silit atunci se poate sesiza judecătoria, pentru transformarea amenzii în ore de muncă în folosul comunităţii, conform OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, cu md. şi compl. ulterioare, citez:
"ART.39^1.(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea din amendă care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanţă, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
(3) Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă recursului.  
(4) Urmărirea punerii în executare a sentinţelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia, în colaborare cu serviciile specializate din primării."

suntserios
| suntserios a răspuns:

O sa fie pus la impozit daca ai ceva bunuri pe numele tau si in final se va ajunge la executare silita

| CodrutElian1990 a răspuns:

Ce a spus Ioana este corect. Mai departe se rezolva foarte usor: cateva zile lucrate la casa primarului sau a unui alt stab de la primarie si se primeste adeverinta de executare a muncii.

| Panamax a răspuns:

Cel mai ok este sa depui contestatie on line in termen de 15 zile de la data primirii.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

O pune pe impozit. Sau te pune sa faci munca in folosul comunitatii. Depinde ce zice judecatorul.

| lalaura94 a răspuns:

Nimic, nu o sa plateasca nimeni amenzile astea.

| suntserios a răspuns (pentru lalaura94):

De unde stii?

| Simpatic a răspuns (pentru lalaura94):

Nu o sa le plateasca tiganii si cei care nu au ceva pe numele lor caci lor practic nu li se poate pune sechestru pe bunuri, dar daca statul doreste poate lasa sa creasca penalitatile si la un anumit cuantum poti face puscarie de ex. dar pentru ca nu se face puscarie de la atat la noi, se va face munca in folosul comunitatii, pedeapsa "disciplinara" data de catre judecatorie.
Nu stiu la cati spalatori de funduri din afara (nu generalizez ci exemplific, caci nu doar ei au luat amenzi) le convine aici in tara sa mature 2 ore pe zi timp de 2-3 luni de zile strazile gen happy

Întrebări similare