Poate nu te dau imediat, dar poti fi sanctionat disciplinar, se poate ajunge si pana la exmatriculare, daca esti in cl.XI sau XII. In schimb iti pot face plangere penala, conform Codului penal, citez:
"ART.372. Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase
(1) Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun:
a) cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire;
b) arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri electrice;
c) substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Portul, fără drept, al obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
P.S. Nu ma uit la cine raspund dar cred ca ti-am mai citat aceste prevederi. Se pare ca nu vrei sa inveti nimic.
Da dar nu ranesc pe nimeni cu iele doar daca e unul smecher la scoala. adica nu sunt prost handicapat sa le folosesc pe strada. le-am in buzunar. le port la cureaua de la pantaloni. daca ma prinde zic eu din intentie politia si imi vede ca am asupra mea arme. cum au politia in dotare arme spray-uri, sau diferite arme pistoale si le port la cureaua de la pantaloni pot sa ajung direct in puscarie? cum au politia catusele la cureaua de la pantaloni asa am eu electrosocul la cureaua de la pantaloni.
Se vede ca nu mi-ai citit atent raspunsul. Este mai grav daca le porti la scoala, este cea mai mare pedeapsa, reciteste alin.(3) al articolului.
Am citit si ce daca? esti Politist! prima pedeapsa faci puscarie direct sau doar 24 de ore in arest preventiv? asta ma intereseaza.
Inchisoare faci doar daca te condamna o instanta de judecata. Arestul preventiv este o masura preventiva si cele doua nu se exclud, le poti face pe amandoua.
Si daca n-ai varsta de 1 ani se poate lua impotriva ta doar o masura educativa, de regula neprivativa de libertate.
Scuze ca intreb despre arme! sunt obsedat de arme. va rog raspuns concret si fara mistouri.
Ar trebui sa fii obsedat acasa, nu la scoala sau in alta parte.
Nu am inteles ce ai vrut sa zici in alte parte ce ai vrut sa zici?
Adica sa le tii acasa. Sa nu mergi cu asa ceva la scoala.
Ma poti ajuta? cum se incarca un pistol cu electrosoc daca l-am folosit 3-4 ori in casa. l-am bagat in priza sau trebuie sa il las sa se descarce?
as cumpara si https://www.defenss.ro/466-revolver-walther-hdr-50.html
REVOLVER WALTHER HDR 50 cal 50 bile cauciuc viteza 135 parca si dor.
am fost la scoala nu a zis doamna directoare nimic;)
anonim_4396 întreabă:
FreddieM întreabă: