Nu esti destul de explicit, respectiv daca este vorba de o infractiune sau numai o contraventie.
Daca este infractiune se va face cercetarea penala si apoi procurorul va decide daca esti trimis in judecata sau nu si poti face toate apararile de care dispui.
Daca este contraventie poti face plangere contraventionala, in maximum 15 zile de la data primirii procesului-verbal de contraventie, conform OUG 195/2002, rep. in 2006, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART.118.
(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.
(2) Plângerea suspendă executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare de la data înregistrării acesteia până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti.
(3) Dovada înregistrării plângerii depuse la judecătorie în termenul prevăzut la alin. (1) se prezintă de contravenient la unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator, care va efectua menţiunile în evidente şi îi va restitui permisul de conducere."
Depui o contestatie in anulare la judecatoria arondata, astepti termenul de judecata si te prezinti (cu sau fara avocat), cu dovezile tale.
Contestaţia se face în maximum 15 zile calendaristice de când aţi primit procesul-verbal şi se depune la judecătoria din raza teritorială a locului în care aţi săvârşit contravenţia.
Iar cel mai indicat ar fi consultarea unui avocat pentru. a afla care sunt șansele de câștig în cazul deschiderii unui proces civil.