Conform L.185/2013 nu ai voie fara un aviz de la primarie si respectarea prevederilor Regulamentului de publicitate stradala.
Incalcarea acestor prevederi legale constituie contraventii si se sanctioneaza destul de aspru, citez:
"ART.49.(1) Constituie contravenţii următoarele fapte:
a) amplasarea mijloacelor de publicitate fără aviz pentru publicitatea temporară ori cu nerespectarea prevederilor acestuia şi a documentaţiei tehnice care a stat la baza eliberării avizului, precum şi montarea panourilor publicitare cu structură proprie şi elemente de susţinere care necesită fundaţie pe trotuare cu lăţime mai mică de 2, 25 m;
e) nerespectarea de către proprietarii mijloacelor de publicitate a tipurilor şi dimensiunilor mijloacelor de publicitate admise, în conformitate cu prevederile regulamentelor locale privind amplasarea mijloacelor de publicitate;
o) amplasarea afişelor publicitare şi a anunţurilor de mică publicitate în alte locuri decât pe panourile special destinate acestora.
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1), săvârşite de persoanele fizice sau juridice, se sancţionează după cum urmează:
a) cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei cele prevăzute la lit. a), b) şi e);
e) cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei cea prevăzută la lit. o)."
N-ai voie sa le pui pe propietatile oamenilor. Deci,
Stalpi si tot ce e al primariei da;
Case, porti, masini, etc nu.
Eu as pune peste tot asa ceva, dar as da un numar de telefon cartela preplatita si un email de gmail sau yahoo.
Cine sa te caute? SRI-ul?
Teoretic ai nevoie de autorizatie pentru asa ceva, si ai voie sa le lipesti doar in locuri speciale.
anonim_4396 întreabă: