Da, se poate, daca dosarul penal nu este pentru infractiuni rutiere si alte cateva infractiuni.
Sigur ca poti obtine certificatul de cazier judiciar.
Desigur ca poti scoate si nici nu vad de ce i-ar interesa pe cei de la permise de ce ai tu dosar pentru camatarie de exemplu.
Nu te incurca cu nimic o fapta ce nu are legatura cu infractiuni privind regimul rutier.
Atunci se poate, avand in vedere prevederile art.24, alin.(6) din OUG 195/2002 (Codul rutier), rep. in 2006, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"(6)Nu are dreptul să se prezinte la examen pentru obţinerea permisului de conducere persoana care a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie, cu excepţia cazurilor când a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 116 alin. (1)."
Da, poti scoate cazierul, unde va fi trecut că ai fost condamnat, perioada condamnării și litera de Lege potrivit căreia ai fost condamnat.
Acest lucru nu te împiedică să susții examenul pentru permis auto cat. B, în schimb nu vei putea lucra în domeniul transportului de persoane sau valori, spre exemplu.
Foarte important:
Pentru a intra în posesia Cazierului Juridic programează-te (online) în prealabil la o secție de Poliție apropiată, pentru a evita statul la coadă în fața ghișeului.
FasoleVerde întreabă: