| VeNoMZEN a întrebat:

Salutare, daca am un dosar penal la varsta de 17 ani cand fac 18 dosarul se anuleaza?

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Dosarul penal nu se anuleaza, il ai pana esti condamnat definitiv sau esti achitat ori inceteaza procesul penal.
Condamnarea este scoasa din cazierul judiciar in anumite situatii, conform L.290/2004, privind cazierul judiciar, rep. in 2009, cu md. şi compl. ulterioare, citez:
"ART.15.(1) Persoanele fizice înscrise în cazierul judiciar sau cu privire la care s-au făcut notări provizorii se scot din evidenţă dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
a) faptele pe care le-au săvârşit nu mai sunt prevăzute de lege ca infracţiuni;  
b) a intervenit reabilitarea judecătorească sau de drept;  
c) a intervenit amnistia;  
  d) au fost condamnate la pedeapsa amenzii sau la o pedeapsă privativă de libertate de cel mult 3 ani şi au trecut 20 de ani de la data rămânerii definitive a condamnării;
e) au decedat;  
  f) s-a dispus renunţarea la urmărire penală sau clasarea faţă de ele ori s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal;
g) a trecut un an de la data executării măsurii educative;"