Dupa terminarea cursurilor trebuie să mergi la AJOFM din judeţul tău, in termen de cel mult 60 de zile de la terminarea cursurilor, pentru înregistrare şi luarea în evidenţă. Actele necesare pentru luarea în evidenţă:
-carte de identitate, original şi copie;
-actul de absolvire a formei de învăţământ, original şi copie;
-adeverinţa de la medicul de familie, cu menţiunea că eşti apt de muncă ori ca ai eventuale restricţii medicale.
După luarea în evidenţă începe o perioadă de 60 zile în care trebuie să-ţi cauţi o slujbă ori sa-ţi ofere ei una. Dacă nu ai reuşit angajarea, până la sfârşitul perioadei de 60 de zile şi nici nu urmezi studii superioare sau postliceale, trebuie să mergi iarăşi la AJOFM pentru înscrierea la şomaj şi de la data respectivă o să primeşti o indemnizaţie de 250 de lei lunar, până la angajare, dar nu mai mult de 6 luni.
Acte necesare pentru a primi indemnizaţia de şomaj:
- actul de identitate - original şi copie;
- actele de studii şi calificare - original şi copie;
- certificatul de naştere - original şi copie;
- certificatul de căsătorie - original şi copie (dacă este cazul);
- adeverinţa medicală - din care să rezulte că eşti apt de muncă;
-declaraţie pe proprie răspundere că nu urmezi o formă de învăţământ, autentificată la un notar public;
-adeverinţă de la organul financiar teritorial din care să rezulte că nu realizezi venituri.
Deocamdată nu am primit niciun act de calificare sau diplomă. Probabil le voi primi după terminarea bacului deci după 8 iulie ma voi putea duce.
Vezi sa nu depasesti 60 de zile de la terminarea cursurilor.
Bună!
Data absolvirii cursurilor/liceului ( în anul şcolar 2015-2016 ) este data de 3 iunie 2016.
De la această dată, ai la dispoziţie MAXIM 60 de zile pentru a te prezenta la AJOFM pentru luarea în evidenţă!
Vezi alte detalii în răspunsul pe care l-am dat la linkul :
http://www.tpu.ro/......-de-liceu/
Toate cele bune!
GeorgeGabriel20001 întreabă:
anonim_4396 întreabă:
Atcose77 întreabă: