Ca sa fii PM trebuie sa termini academia sri, si sa mai faci niste scoli prin america, pentru ca ei pu pri ministrul, si de acolo primesti ordine Romania si-a pierdut suveranitatea de prin 2007 complet
Un singur om nu poate sa schimbe lumea.In razboaiele din tarile arabe sunt multe interese occidentale.
Al treilea razboi mondial a inceput deja si e in plina desfasurare. Exista diferite forme de genocid, una ditre ele e isis, sponsorizata de cei cu care vrei tu sa te intalneti. Si in Romania e genocid, dar mai soft si mai invizibil. S-au inchis 90 procente din spitalele de stau, s-a otravit mancarea, apa (atat imbutel; iata cat si de la canal) si aerul. Se aduc gunoaie din toata UE. se ard la Bucuresti in incineratoare, noaptea, fara filtre. Se mai construiesc inca vreo 4 in Buuresti, si ulterior si prin alte orase. Ai in aer dioxina, furan, acid cianhidric, acid sulfuric.+
De asta, in calitate viitorul Primul Ministru al Romaniei, vou cere sa am conferinta cu Parliamentul si Regel Saudit, Emirul si Parliamentul Kuwaitului, Presedintele Turciei, Presedintele Nigerieo, Presedintele Egiptului, Presedintele Iraqului, Presedintele Sirie, Presedintele EAU, Presedintele Qatarului sI Yemenului, si Presedintele Iranului, la o conferinta live chat immediat, si cu Presedintele de la Natiunile Unite. Ca sa pot sa-mi indeplinesc visele.
Atunci drept ca Prim Ministru al Romaniei, voi aplica pedepse capitale pentru aiacare fac genocid in Romania si fac numa' rele in Romania. Pentru ca eu ca Roman, vreau sa fac Romania sa fie Raiul pe Pamant, si asta am de gand sa fac. Aia care arunca otrava in lac si paduri in Romania, sunt condamnati la inchisoare pe viata pentru ca vor sa faca Romania urata, iar eu nu permit ca Romania sa fie urata.
1. Pm nu face politica externa.
2. Nu
3. Nu
4. Poate sa isi dea cu părerea.
5. Intro tara atat de îndobitocita de religie ai fi batut cu pietre, la figurat bineînțeles, dar asta nu inseamna ca legal nu poți.
Si o completare la intrebarea ta... LOOOL
Ce bine ca ne a pierdut "suveranitatea" si am intrat in UE ca era vai de capul nostru acum.
Te uiti prea mult la tv, teroristi, virusi bau bau.
Se pare ca este simplu sa devii prim ministru in douazeci douazeci.
Atunci care face poltica externa? Presedintele? Sau seful Parliamentului?
Invata da scrii corect in romana.
Si da președintele faca politica externa
ARTICOLUL 102
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
De politica externa de fapt se ocupa primul ministru si ministrul de externe ale carui atributii sunt stabilite de prim ministru prin hg. (Teoretic, de guvern, dar primul ministru poate decide singur)
Nu, dejea vorbești sfx-uri... Mai bine te ar interesa dezvolta țării ăsteia pentru că nici la momentul actual nu sunt destule manuale pentru elevi, și cele care sunt, sunt vechi de mulți ani și pline de bacterii
A deci, cu alte cuvinte pot sa-mi pun aplicare ideile astea care v-am zis. Nu?
Atunci o sa cer asta Presedintelui al Romaniei sa faca asta ceea ce vreau sa fac si nu pot. De presedinte, oricum nu cred ca am sansa, si nu ma vad ca asa ceva. Pot gen in calitate de viitorul Primul Ministru sa cer Presedintelui Romaniei la o conferinta daca vreau sa discut ceva cu el?
Il susțineau oameni cu cap si educați atunci.
Citeste putin reacțiile la adresa lui Arafat acum de cand a iesit in prim plan cu starea de urgenta. Sa vezi ca 90% din contestatari se leaga de religia lui si nu de actiunile lui
Guvernele statelor pe care le-ai amintit si cu care vrei sa ai discutii sunt cam proaste rau, pentru ca sunt si ele corupte. Oamenii din conducererea acestor state sunt de acord cu pedofilia; si chiar ei sunt si teroristii. Pentru ca daca ei nu erau teoristi si pedofili, atunci pedofilia si terorismul nu ar fi existat in tarile lor. Garantat. Dar aceste lucruri exista in tarile lor, pentru ca insasi membri guvernelor le practica.
Deci tu nu o sa poti face nimic. Poate doar sa te aliezi cu dusmanii ca sa distrugi adevaratii teroristi care sunt la conducerea guvernelor.
Bine ca n-o sa ajungi. N-as vrea sa vad o Romanie care incearca sa rezolve problemele altor state.
Cum altfel pot sa-mi indeplinesc dorintele mele? Nu mai suport sa vad lumea vorbind urat de Islam. Vreau sa demomstrez si sa dovedesc ca nu Islam este devine pentru ce fac si ce zic teroristii. Nu mai vreau ca Islam sa fie asociat cu teroristi. Asta ce vreau sa dovedesc.
Pai eu suntde origine naturala Romana. Daca vreau sa fiu presedinte sau prim ministru al Nigeriei, Pakistanului sau Kuwaitului, sau Siriei sau Iraqului, nu o sa pot, chiar daca sunt Romano-Arab. Pentru ca plus ca Kuwait nu e casa mama a mea ci Romania e. Si plus ca aici an habar cam ce se intampla si cum stau lucrurile decat in alte state.
Si presedintele are legatura ca ma ajuta sa-mi indeplimesc visele care le am
Atunci incearca sa pleci intr-o tara din Asia. Aici nu reprezinti pe nimeni.
Nu merge nici asta. Atunci gasesc eu cai ca sa-mi indeplinesc visele.
Loool, vrei sa dai o imagine buna islamului executand homosexualii? Vrei sa dai o imagine buna unei religii care nu respecta niciun drept al omului și nicio cutuma a vieții moderne indobitocind o si mai tare. Loool
Presupun ca esti de acord ca homosexualitatea este impotriva naturi si nu e ok? Asta e ideea, ca vreau sa si dovedesc ca Islam nu permite immoralitati gen pedofilia.
Nu sunt deloc deaccord. Chiar nu imi pasa cine cu cine face sex. E dreptul fiecaruia sa faca ce vrea in propriul dormitor