Este un aspect în toată afacerea.
Dacă pleci, să anunți intenția după ce ai plecat, și o să rezilieze ei contractul de închiriere.
Dacă ai dat banii fără hârtie la mână, ei nu te pot da în judecată.
Dar așa ar fi frumos.
Să te înțelegi cu ei, că le vei plăti în rate chiria restantă și să o și faci.
Se numește - loc de bună ziua-.
Așa am făcut, dar cum am ajuns în imposibilitate de plată, delegatul ilegal al proprietarului mă tot presa și stresa că „să achit mâine cel târziu că de nu nu mai pot sta aici", deși cunosc situația și cunoaște faptul ca e o chestie ce nu depinde de mine ci de aparținătorul victimei accidentului rutier.
Oricum pentru presingul ce a dat în hățuire diplomatică am decis să plec.Bine înțeleg că e justificat, dar nu cred că e ok ce a făcut prietena delegatului neoficial al proprietarului cu presingul și cu tonul ridicat al vocii pe care mi-a vorbit la telefon.
Oricum i-am spus clar ca dacă până azi(fiind ieri) nu reușesc cu banii plec ca și așa i-am încurcat dar nu din cauza mea.
Acuma ce mă sfătuiești să fac?
Să notific proprietarul în scris sau doar să-l sun cu apel înregistrat?
Dacă da îmi poți da o idee despre un model de notificare?
Sau să-l anunț direct că din 1 plec că nu mai am bani să plătesc chiria lui și la plecare să-i las banii de cheltuieli pe luna asta și gata?
Ar fi preferabil în scris, dar c procedură.
O scrisoare recomandată cu aviz de primire, la care păstrezi copie.
Plus un apel telefonic înregistrat, să notifici astfel renunțarea la contractul de închiriere.
Iar partea financiară, la amiabil, dacă ai cu cine vorbi.
După ce pelci nu poate să îţi mai facă nimic. Frumos este totuşi să laşi o hârtie cu anularea contractului pe care el să o ducă la ANAF.
.Mulțumesc de răspuns.Problema e că eu am contractul până în Noiembrie, nici așa nu-mi mai poate face nimic, chiar dacă eu nu am chef de exemplu să-i mai plătesc „reparațiile" invocate de el.Proces verbal de predare-primire bunuri nu există, deci n-are cum să dovedească că starea bunurilor și locuinței nu a fost așa.
Eu asta-mi doresc, dar cum prietena băiatului proprietarului, cu toate că ea legal nu ar avea un cuvânt de spus, ea tot zicea că cum să plec ca ea trebuie să facă curățenie și are nevoie de garanția mea că s-or bazat pe banii ăștia și au făcut un împrumut.Ea m-a sunat și a fost agresivă verbal(nu limbaj licențios dar a ridicat tonul, deși ea n-are nici o treabă cu chiriașul, că nu-i măritată cu băiatul proprietarului, și și de ar fi, nu, dacă nu are împuternicire ar trebui să-și țină gura), acțiune ce m-o cam... deranjat, dar am ignorat-o că no, îi fată.
)). Amu no, nu, eu ce să-i fac.Nu m-am însurat cu ea ca să-i plătesc eu creditul, nu? Nu de alta dar nu-mi plac pițipoancele ).
efspactsy întreabă: