Singura masura posibila pentru tine este sa-i spui vanzatorului ca nu inchei contractul de vanzare-cumparare fara ca sa fie inscris ca proprietar in cartea funciara, restul il priveste pe el.
Banuiesc ca nu s-a inscris in promisiune o data pana la care sa faca intabularea pe el.
Sper ca nu i-ai dat un avans, ca sa ai probleme cu restituirea banilor.
La fel cum ti-au spus si alti respondenti alege tu notarul, vorbeste cu el si apoi il duci si pe vanzator la acel notar.
Avans s-a dat și este și o dată până la care el să facă intabualrea și cadastrul, dacă nu le face până la acea dată, conform clauzelor din contract trebuie să dea dublu suma înapoi.
Oricum, va avea o mare surpriză la notar că nu se pot încheia actele și să-și ia restul de bani (eu i-am spus deja de cîteva ori dar nu înțelege deloc, e încăpățânat). Ca fapt divers, deja am vorbit cu același notar la care am făcut ante-contractul; i-am explicat situația și a zis clar că nu face niciun act final fără intabulare și cadastru care sunt în datoria lui să le realizeze.
De asemenea, el zice că să-mi facă mie procură ca atunci când va ieși cadastru și intabularea să semnez pentru el, practic eu să semnez în calitate de vânzător dar și de cumpărător.
Se poate o asemena aberație? Ca prin procura, odată ce va ieși cadastrul, să semnez ca vâznător dar și ca cumpărător?
Nu se poate sa semnezi in 2 calitati, respectiv vanzator si cumparator, chiar daca ti-ar da procura, se pare ca respectivul este total nestiutor.
Daca nu poate fi prezent la incheierea contractului sa dea procura altei persoane, o ruda, cunostinta, prieten.
Vanzatorul poate sa-ti cedeze drepturile (notarial), in anumite cazuri (sigure).
De exemplu, in caz de mostenire, daca este mostenitor unic (sau dau acordul si ceilalti mostenitori), in cazul cand procedurile de a intra in posesie sunt mai indelungate (sau vor sa scape de batai de cap).
In asemenea caz, cheltuielile aferente iti raman tie (cumparator) si se scad din pretul de vanzare (de obicei de 2-3 ori! ).
Ideea este ca, tu vei fi imputernicit sa faci demersurile in locul lui, dar aceste demersuri costa (timp, avocat, etc.).
Inteleg ca, deja ati facut un ante-contract autentic, la un notar.
De obicei, si contractul de v-c se face de acelasi notar, care va fi si garantul legal al tranzactiei, va raspunde de legalitate.
Ca urmare, daca vine vanzatorul, mergeti impreuna la notar, cu ante-contractul. Notarul va constata daca s-au indeplinit conditiile legale si contractuale si va intocmi (sau nu) actele de proprietate pe numele tau (cumparator).
Daca s-a finalizat tranzactia, solicita de la notar extrasul nou de Carte Funciara, in care deja TU figurezi ca proprietar!
Exact așa - nu s-a finalizat încă contractul și tot la cel care a făcut ante-contracul se va merge.
Cel de la care cumpăr va avea o mare surpriză să vadă că nu se poate să termine contractul.
Alegi tu notarul si o sa ii explice ca nu se poate.
Atunci il somezi sa termine procedurile sau reziliati contractul.
Dacă eu deja i-am dat din bani, mai pot eu să-l somez, să-l "amenințit" că nu mai semnez dacă nu duc la final actele?
Pentru că dacă eu mă răzgândesc, conform clauzelor din antecontract, eu pierd banii și el rămâne cu banii și cu propietatea.
Daca proprietarul nu are actele in regulă cel mai bine nu mai cumperi, si lasa l asa ca sigur e un batrîn incapațînat care vrea sa faca ca el, tu i ai dat lui bani?
Care e situatia terenului in cartea funciara? Cine apare ca proprietar? Ce act de proprietate are el?
Carte funciară n-are - actele au fost lăsate deoparte.
S-a reușit să se facă doar CM-urile după titlul de propietate din 1991.
Iar din CM-uri rămâne doar la el acest teren pe care este și casa.
Daca nu si-a indeplinit obligatia din antecontract va fi obligat sa-ti dea dublul avansului dupa implinirea termenului fixat. Asta in caz ca nu dorești tu neaparat acel teren. Daca il doresti neaparat va trebui sa ai rabdare cu omul asta incapatanat. Va înțelege pana la urma ca nu se poate cum vrea el.
Acest om vrea să mergem la notar vineri și să facem cică "procură ca eu să pot vând terenul dar și să-l cumpăr", adică eu să fiu și cel ce vine și cel ce cumpără - o aberație completă.
I-am explicat de cel puțin 3 ori că nu se pot finaliza actele fără cadastru și intabulare - nu a înțeles; din omenie am acceptat să mergem, deși mergem degeaba, dar va avea parte de o mare surpriză la notar când i se va spune că nu se poate și că trebuie să realizeze cadastrul, conform obligațiilor din antecontract.
Pai sa nu faca imputernicirea pe numele tau. Sa o faca pe alta persoana. Daca nu e in stare sa gaseasca pe altcineva gaseste tu o persoana in care ai incredere.
El îmi toate scoate ochii că vrea restul de bani din contract, dar dânsul nu înțelege că fără finalizarea actelor banii nu pot fi dați.
Acum întrebarea este, dacă el face procură pe numele altcuiva, banii se pot da acum, când actele nu sunt gata? Sau neapărat după ce va ieși cadastrul și intabularea?
Nu mai da nici un ban pana cand nu se face intabularea si se semneaza contractul de vanzare cumparare la notar.
Vanzatorul nu si-a indeplinit obligatiile. Nu are dreptul la restul de bani pana nu se semneaza contractul.
Nu inchie nimic nici un notar. Nu este legal.
Mergi cu el la notar dar alege tu notarul.
sabin89 întreabă: